Reacție incendiară a lui Iohannis pe subiectul remanierii. Planul care îl distruge Dragnea

Reacție incendiară a lui Iohannis pe subiectul remanierii. Planul care îl distruge Dragnea
Publicat de Radu Andone la 18 aprilie 2019, 14:22

Președintele Klaus Iohannis a făcut, joi, o serie de declarații în legătură cu remanierea propusă de Guvernul Dăncilă.

Klaus Iohannis a susținut că prima sa impresie este ca această remaniere se face ca lucurile să meargă mai prost. “Este inadmisibil”, a comentat șeful statului.

Președintele a spus că au fost transmise la Cotroceni propunerile de revocare și de noi miniștri. “Însă primind acele scrisori, mi-am pus întrebarea ce se dorește cu această remaniere. De regulă, o remaniere se face pentru a face guvernul mai eficient. Prima mea impresie e că remanierea se face pentru ca lucrurile să meargă mai prost. E inadmisibil. E o primă impresie pe care am vrut să o comunic, mai multe voi comunica sătptămâna viitoare”, a spus Iohannis.

El a susținut că a discutat cu Dăncilă și că i-a comunicat că va primi un răspuns la începutul săptămânii viitoare.

“Lucrurile încep să capete un contur trist. Am convocat un referendum, PSD pregătește o remaniere care să întărească asaltul asupra justiției și acest lucru nu poate să fie de bun augur. Revocarea unui ministru sau demisia este constituțională decizia premierului. Dar nu pot să semnez niște acte fără a evalua urmpările întregii remanieri și de aceea voi face clarificări la începutul săptămânii viitoare”, a spus Iohannis.

Întrebat dacă a discutat cu Tudorel Toader, șeful statului a replicat: “Nu am discutat și nici nu intenționeză să o facă”

 

 

 

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.