Vestea momentului despre Klaus Iohannis. S-a aflat ce lovitură ar putea să dea președintele României după ce i se va termina mandatul la Cotroceni. Cea care a venit cu informații cheie este Viorica Dăncilă. Fostul premier al PSD a spus pe larg ce planuri de viitor are șeful statului.

Prezentă în podcastul România lui Cristache, de pe contul de Youtube al EVZ Capital, Viorica Dăncilă a ținut să vorbească atât despre părerea pe care o are despre președinte dar, mai ales, despre șansele pe care acesta le are să ajungă într-o poziție cheie, la vârful NATO.

„Este foarte greu să-ți faci o impresie despre domnul președinte pentru că la orice întâlnire dânsul spune da, nu, foarte zgârcit așa la vorbă. Au fost doar întâlniri profesionale în care am avut de adus la cunoștință anumite lucruri legate de politică externă, de anumite lucruri pentru România, la care mi-a spus „da, am luat la cunoștință, atât””, a comentat Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă: Domnul președinte spunea „da, am luat la cunoștință” și asta era discuția

Ea a menționat că în acel moment ocupa funcția de premier și din această calitate îi explica lui Iohannis anumite lucruri.

„Peste două ore ieșea la televizor și îmi cerea demisia”, a spus fostul șef al Guvernului.

Despre relația pe care a avut-o cu Iohannis, fostul premier a menționat că nu a avut o comunicare foarte bună. Dăncilă a ținut să amintească că șeful statului nu a acceptat nici confruntarea de la prezidențiale.

„Nu am avut niciodată un prânz de lucru. De fiecare dată explicam ceea ce am de spus. Domnul președinte spunea „da, am luat la cunoștință” și asta era discuția. De multe ori încercam și explicam că stăm foarte bine că sunt cu toate dosarele. M-am dus cu toate dosarele la mine, într-o oră a ieșit și a spus că nu suntem pregătiți pentru preluarea președinției. Cu toate că eu m-am dus și l-am informat despre toate aspectele. M-a ascultat, a spus foarte bine, după care a ieșit și a spus că nu suntem pregătiți. Dar la final de mandat al președinției rotative, s-a făcut întâlnirea de la Sibiu și cu toate că toată președinția a fost condusă de prim-ministru, prim-ministrul nu a fost invitat. Era foarte greu de lucrat cu domnul președinte. Eram de la partid de opoziție. Dânsul voia Guvernul meu, Parlamentul meu, acum le are pe toate și vedem în ce direcție merge”, a spus Dăncilă.

Iohannis are nevoie de o majoritate care să-i asigure liniștea

Ea a ținut să arate că, în opinia sa, la acest moment, președintele are nevoie de o majoritate care să-i asigure liniștea.

„70% în Parlament face ce vrea, ia ce decizie vrea, doar câteva declarații răzlețe ca să dea dovadă că nu sunt conduși de domnul președinte. Este clar că sunt conduși de domnul președinte. Au liniile clar trasate. Acest lucru se vede”, a spus Dăncilă.

Ea a menționat că Marcel Ciolacu, chiar dacă iese cu niște expresii neadecvate liderului de partid, domnul Ciolacu cu niște expresii, cu nea Ion de la raion, este totuși președintele Camerei Deputaților. Din această perspectivă, discursul său este urmărit nu numai în plan intern, ci și în plan extern.

„Trebuie să dai dovadă mai multă abilitate politică”, a ținut să puncteze Viorica Dăncilă.

Șansele lui Klaus Iohannis de a ocupa o funcție cheie la NATO

Fostul premier al PSD a vorbit pe larg și despre șansele lui Klaus Iohannis de a ocupa o funcție cheie la NATO. Viorica Dăncilă a spus că nu crede în această variantă.

„Nu, nu cred. Ați văzut că au dat cei cinci candidați. Nu spun pentru că am ceva împotriva domnului Iohannis, dar atâta timp cât secretarul general adjunct a fost din partea României, nu cred că secretarul general va fi din partea României. Cred că se luptă pentru acest lucru( Comisia Europeană)”, a spus Dăncilă.

Ea a ținut să arate că lui Iohannis nu-i prea place munca.

„E mai nederanjat. Aveam luni în care nu vorbeam decât dacă era o problemă. Vorbeam destul de rar. Pentru mine important este să fie adevărul”, a spus ea.

Șeful statului zboară cu avioane private

Întrebată de Ionuț Cristache dacă președintele zboară numai cu avioane private, Dăncilă a ținut să lămurească această chestiune.

„Da, zboară cu avioane private, bugetul îl dădeam noi către Președinție. Zboară cu avioane private. Eu am susținut ca cei 2% din PIB să cumpărăm două avioane care să fie avioane pentru diferite de evenimente. Ne costa mult mai puțin, dar cum domnul președinte nu are relații externe foarte ample nu este o(…).

Întrebată cine s-a opus unei astfel de inițiative, Dăncilă a menționat că nu a mai apucat să facă această propunere.