Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism, Mohammad Murad, a susținut că peste 10% dintre turiştii care îşi făcuseră rezervări pentru litoralul românesc le-au anulat din cauza lucrărilor de reparaţii care se execută pe Autostrada Soarelui (A2). El a făcut acest anunț înainte de a intra la discuţii cu ministrul de resort, Răzvan Cuc.

„Am cerut demisia domnului director de la CNAIR pentru că am văzut că există o neglijenţă totală. Am văzut că a rămas neconectat la viaţa reală, având în vedere că lucrează 4 zile din 7, ceea ce nu este permis. Sunt sute, zeci de mii de oameni care se chinuie să ajungă în Bucureşti sau invers. Pe acest drum, pe care normal poţi să îl parcurgi în două ore, acum faci cinci ore. Am fost în weekend, erau două utilaje, nu era nimeni acolo, totul este închis, arăta ca o paragină, ceea ce mie mi se pare că este nepermis. Trebuie să ştie cei care sunt în funcţie, şi în special cei numiţi, că intrăm într-o nouă etapă în care patronatele şi patronii care au asumat să plătească taxe la bugetul de stat pe baza creşterii de producţie nu mai tac. Chiar dacă încearcă să ne şantajeze şi să ne facă fel de fel de controale nu vom mai tăcea, pentru că nu mai este loc de acest lucru. Vom vorbi şi vom puncta în fiecare zi tot ce nu onorează instituţiile statului faţă de mediul de afaceri şi faţă de cetăţeni”, a spus Murad.

Potrivit lui Murad, lucrările ar putea fi făcute în extrasezon, respectiv începând din martie şi până pe 15 iunie, iar apoi din 15 septembrie.

El a vorbit și despre amenințarea lansată deja că patronatele din turism vor intra în greva fiscală, explicând că s-ar putea renunța la acest demers dacă lucrările vor fi împinse către toamnă. Acesta a făcut apel la comunicare, la dialog între autorităţi şi patronatele din turism. „Nu suntem absurzi încât să nu înţelegem că anumite lucrări trebuie făcute, dar când se face şi când este cel mai bine să se facă. Aşa cum au stat 30 de ani fără să fie făcute aceste lucrări, m-aş bucura să ţinem cont şi să le facem în extrasezon”, a explicat acesta.

După întâlnire însă, ministrul Răzvan Cuc a anunțat că lucrările de reparaţii începute la Autostrada Soarelui vor fi sistate vineri şi vor fi reluate pe 15 septembrie, pentru a nu fi afectat sezonul estival.
„Am discutat soluţii vizavi de A2 pentru a nu afecta turismul în perioada sezonului estival. Cred că a fost o greşeală de comunicare şi din partea celor de la companie (CNAIR – n. r. ) pentru că trebuiau să facă nişte lucruri preventive şi să anunţe cum se vor desfăşura lucrările de modernizare pentru autostrada A2, dar pe de altă parte acest lucru nu puteam să-l fac fără să ne consultăm înainte cu patronatele care au afaceri pe litoral şi pe care toţi românii le accesează în perioada sezonului estival. După discuţiile pe care le-am avut împreună cu Narcis Neaga (directorul general al CNAIR – n. r.) am stabilit următoarele: până vineri se vor finaliza toate lucrările care sunt începute acum pe autostrada A2 şi am convenit cu domnul Murad (preşedintele FPTR – n. r.) că vom reîncepe lucrările, inclusiv tronsonul de autostradă care a fost semnat săptămâna trecută, după 15 septembrie. Cred că aşa trebuie să funcţioneze un parteneriat bun şi eficient, trebuie să existe comunicare, trebuie să existe deschidere şi trebuie să existe transparenţă. Deci, până vineri, se vor termina toate lucrările începute, acolo unde se lucrează în momentul de faţă – la km 37, la km 90 – şi unde s-au mai deschis şantierele, urmând ca după 15 septembrie să reluăm toate lucrările în regim de urgenţă. O să am o întâlnire cu toţi cei care lucrează pe aceste contracte – pentru că vedeţi şi experienţa mediului privat contează foarte mult – să încerce să lucreze într-un termen cât mai scurt, inclusiv pe timpul nopţii, dar vorbim după 15 septembrie”, a afirmat ministrul.

De asemenea, pe tronsonul Bucureşti – Fundulea, lucrările vor începe după 15 septembrie, pentru a nu fi devieri de trafic sau închideri de benzi.

„Deci, pe A2 se va circula pe ambele sensuri, pe toate firele după ziua de vineri când se vor închide toate lucrările care sunt acum în derulare pe A2. Termenul de 24 de luni probabil va fi prelungit pentru că este un lucru absolut normal şi logic să nu afectăm sezonul estival. Dacă ar fi fost o neputinţă a constructorului, aş fi luat măsurile aşa cum le ştiţi destul de drastice, dar, repet, eu mă voi consulta tot timpul când vine vorba de sezonul estival cu patronatele din turism”, a adăugat Cuc.

Întrebat ce va face dacă nu va fi de acord constructorul care a câştigat contractul pentru reparaţiile la A2, ministrul a răspuns: „Constructorul trebuie să fie de acord, nu există altă soluţie”.
În plus, pentru reparaţiile care se prefigurează anul viitor la podurile Feteşti şi Cernavodă, şeful de la Transporturi a menţionat că se va păstra algoritmul.

„Pentru cele două poduri licitaţia este în derulare, vedem când se semnează contractele, dar vom merge pe acelaşi algoritm. Vom începe lucrările la începutul anului când ne va permite vremea – am stabilit să lucrăm până pe 1 mai – şi asta e foarte important de spus, vorbesc de acum înainte, de anul viitor – după care din momentul în care va începe sezonul estival până când se finalizează sezonul, pe 15 septembrie, vom face acea pauză. În acest timp, dacă sunt probleme, vom interveni pentru remedierea lor de urgenţă – vorbesc de sectorul Bucureşti – Fundulea, aşa am convenit, fără să închidem traficul decât pe un singur sens. Altfel, lucrările majore se vor face după 15 septembrie”, a mai spus Răzvan Cuc.