Caz teribil la Pitești, unde un bărbat a intrat în stop cardio-respirator şi a murit, vineri, în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde izbucnise un incendiu. Se pare că în urma evenimentului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Anunțul procurorilor după cazul Pitești

“Vreau să vă asigur că ancheta este, în momentul de faţă, îndreptată spre lămurirea completă a tuturor împrejurărilor cauzei. Având în vedere contextul în care s-au produs aceste leziuni, trebuie să stabilim clar o eventuală contribuţie a participanţilor. Toţi poliţiştii aflaţi la faţa locului au fost audiaţi şi cei care au sosit imediat după producerea evenimentului”, a declarat Marius Ştefan, duminică, într-o conferinţă de presă la Piteşti.

Acesta a menţionat că vor fi făcute demersuri pentru a ataşa la dosar înscrisuri, de a verifica dacă bărbatul decedat suferea de vreo boală gravă şi dacă figura cu evidenţe la medicul de familie.

“În acest moment, urmărirea penală se efectuează cu privire la faptă – pentru că am aşteptat şi concluziile preliminare ale raportului de necropsie, urmează să evaluăm şi probele administrate până în acest moment, inclusiv imaginile surprinse, în raport cu aceste leziuni, pentru a stabili o eventuală participaţie penală a persoanelor implicate. Noi urmează să interpretăm toate probele, (…) trebuie văzut în acest moment participanţii efectiv, modul de poziţionare a lor asupra victimei, sunt mai multe elemente”, a mai spus prim-procurorul.

Marius Ştefan spune că se va aprecia asupra efectuării în continuare a urmăririi penale, adică este posibil ca anumite persoane să dobândească şi calitatea de suspect în acest caz.

Ce spun medicii după autopsie

Bărbatul care a decedat în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti avea o alcoolemie de 2 la mie, a declarat, duminică, medicul-şef Dan Manu, care a prezentat rezultatele autopsiei, într-o conferinţă de presă la Piteşti.

“Laboratorul de toxicologie medico-legală m-a informat că are o alcoolemie de peste 2 la mie. Infarct nu este, (…) sunt mai multe traumatisme, şi cranio-cerebrale, evident care s-au putut produce prin cădere şi lovire (…) şi aceste leziuni traumatice, care au dus la asfixia mecanică, traumatismul cervical şi traumatismul toracic”, a precizat Dan Manu.

El a arătat că, în urma rezultatelor preliminare ale autopsiei, moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, iar ca mecanism generator a fost comprimarea părţilor moi ale gâtului şi ale toracelui.

În urma evenimentului de vineri, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Un bărbat a intrat în stop cardio-respirator şi a murit, vineri, în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde izbucnise un incendiu.