Săptămână liniştită pe piaţa de capital de la Bucureşti, principalele acţiuni tranzacţionate înregistrând creşteri uşoare, în timp ce acţiunile mai puţin lichide continuă să înregistreze randamente mult mai ridicate.

Dacă indicii BET şi BET FI au crescut cu aproximativ 1%, indicele BET C, care monitorizează întreaga piaţă bursieră cu excepţia acţiunilor SIF, a cunoscut o creştere de 2,2%, el ajungând vineri la o nouă valoare maximă istorică: 5.721 puncte.

Cel mai important eveniment al săptămânii l-a constituit publicarea de către BRD Groupe Société Générale a rezultatelor financiare preliminare pentru anul 2006, în timp ce evoluţia sectorului societăţilor de investiţii financiare a fost influenţată de convocarea de către SIF Transilvania a AGEA, pe ordinea de zi aflându-se şi o propunere de majorare a capitalului social, prin încorporarea profiturilor din anii anteriori şi alocarea de acţiuni gratuite către acţionarii existenţi, în proporţie de o acţiune nouă la o acţiune deja deţinută.

BRD Groupe Société Générale, banca cu cea mai mare capitalizare tranzacţionată pe piaţa bursieră, a obţinut anul trecut un profit net de 656 milioane de lei, în creştere cu 19% comparativ cu anul anterior. La cursul curent de tranzacţionare de 22,6 lei, acţiunile BRD au un raport preţ/profit (PER) de 24, ceea ce o situează pe primul loc ca atractivitate între cele trei bănci listate la bursă. După comunicarea datelor financiare, preţul de tranzacţionare nu a înregistrat evoluţii importante, fiind în continuare în creştere uşoară, conform evoluţiei de la jumătatea lunii curente, dar pe volume zilnice tranzacţionate în scădere. Marţi s-a înregistrat un nou maxim istoric de tranzacţionare, la 22,8 lei, care a fost testat şi în şedinţa de vineri. Ultima tranzacţie s-a efectuat la 22,8 lei, randamentul săptămânal adus de acţiunile BRD fiind de 5%. Şi faţă de începutul anului, câştigul investitorilor este foarte bun, de 23%, dintre titlurile lichide doar Transelectrica Bucureşti înregistrând o creştere mai ridicată (41%).

După ce acţiunile SIF-urilor continuau să înregistreze corecţii uşoare, indicele BET FI intrând şi sub media mobilă a ultimelor 50 şedinţe, semnal care indică o continuare a trendului descendent, publicarea convocatorului de AGA pentru SIF Transilvania a readus în atenţie acţiunile acestui sector. Deşi fundamental nu se modifică ceva, aşa cum ne-am obişnuit şi în alte cazuri cu anunţuri de acţiuni gratuite, cererea pentru acţiunile SIF Transilvania a crescut în şedinţa de miercuri de peste trei ori, fiind tranzacţionate, până la finalul şedinţei, peste 4,3 milioane acţiuni, faţă de o medie de 1,5 milioane a ultimelor 200 de şedinţe. Şi preţul a marcat miercuri o creştere de 3,5%, urmată joi de o scădere cu 0,3%, pentru ca săptămâna să fie încheiată cu o creştere de 3,2%. Sunt aşteptate, pentru acest segment al pieţei, convocatoarele de AGA şi pentru SIF Banat-Crişana, Muntenia şi Oltenia, interesant fiind de văzut propunerea de a acorda acţiuni sau de a distribui dividende. Evoluţia pe termen foarte scurt a preţurilor pentru acţiunile SIF este greu de estimat, indicele BET FI fiind în zona unor linii de trend foarte importante. Starea de incertitudine este susţinută şi de diferenţele extrem de reduse între cursurile de la Bucureşti şi cele la termen de la Sibiu.

25-1464-1.jpg

25-1465-2.jpg

25-1466-a.jpg25-1467-b.jpg

25-1468-c.jpg