Raluca Turcan oferă vestea momentului! Se va implementa salariul minim european? Anunţ de la Guvern
Sursă: Dreamstime
Salariile din România, cele din mediul privat, sunt mult în urmă faţă de media europeană. În acest sens, milioane de oameni speră ca şi în ţara noastră să fie implementat salariul minim european. În acest sens, ministrul Muncii, Raluca Turcan a făcut precizări importante. Aceasta a vorbit despre condițiile în care acesta ar putea fi introdus în România.
Amănunte extrem de importante şi de ultimă oră care interesează milioane de români. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a vorbit despre salariul minim european și despre condițiile în care acesta ar putea fi introdus.
Mai mulţi bani pentru români
”În privința salariului minim european, simt nevoia să fac câteva precizări. În primul rând, la nivel european, este vorba despre o dezbatere și este un proces în curs, în care țările își exprimă variantele de abordare ale salariului minim.
În România, știți că anul trecut, pentru prima dată, salariul minim a rezultat dintr-un dialog social și a fost calculat în baza unor indicatori obiectivi, astfel încât să crească și salariul, dar să fie și susținut de economie. Același lucru ne propunem și pe viitor.
Dar, în plus față se asta, ne dorim o variantă predictibilă, adică să nu fie nevoie ca în fiecare an să venim cu un HG în urma dialogului social, să decidem indicatorii pe care îi luăm în calcul, ci să venim cu un act normativ, care să spună că, în România, salariul minim va avea următorii indicatori la bază.
Astfel încât și mediul economic să cunoască din timp ce salarii trebuie să plătească și oamenii să aibă predictibilitatea creșterii veniturilor lor.
Raluca Turcan a dezvăluit marile probleme
Eu, ca ministru, sunt îngrijorată în momentul de față de numărul mare de angajați, mai ales în sectorul privat, plătiți cu salariul minim și consider cu tărie că această discuție trebuie să fie una permanentă, temeinică, astfel încât să găsim acea variantă de salariu minim care să fie atractivă și pentru angajatori.
Astfel, aceştia nu ar mai trebui mai apeleze la forme de plată la gri, cu tot felul de stimulente pe lângă salariul minim pentru angajați pentru că, în felul acesta, îi privează de contribuția la pensiile de care vor beneficia atunci când vor ieși la pensie și în același timp și pentru angajați, pentru a le crește calitatea vieții”, a explicat Turcan.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





