Raed Arafat se întreabă ”de ce acum?” și vorbește despre ”ceva care stă în spate”, despre un plan făcut pentru scăderea încrederii oamenilor în ”doctorul Arafat”, ”dar nu e vorba doar de mine”, ci și de instituții și de stat.

Șeful DSU recunoaște că a discutat cu firma câștigătoare și că i-a cerut să coboare prețul cu 19%, pentru că altfel se va anula licitația, ceea ce a și făcut. Potrivit tolo.ro, Arafat motivează că s-a ajuns la situația din 2018 după ce în interiorul IGSU, ”voit sau nu, nu am de unde să știu”, s-a greșit calculul inițial al prețului.

Explicatii referitor la acuzatiile nefondate lansate de "libertatea"

Azi dimineata Libertatea a publicat un articol in care ma acuza ca as fi "amenintat" o firma. Inregistrarea voce facuta de cineva in 2018 apare tocmai acum in contextul complex in care ne aflam. Subiectul este unul inchis din momentul din care doua instante s-au pronuntat in favoarea IGSU si nu in favoarea firmei. Ca sa fie mai usor de intele am realizat o scurta inregistrare prin care am explicat cele intamplate.

Posted by Raed Arafat on Tuesday, 12 May 2020

Raed Arafat spune că ”nu am făcut decât să corectăm un preț supraevaluat”, preț care rezultase dintr-o licitație publică și din toate documentele caietului de licitație pus la dispoziția tuturor participanților de către IGSU. Într-un text care însoțește filmulețul postat, el susține că ”subiectul este închis”, în ciuda faptului că DNA a deschis un dosar pe această temă.

O parte din înregistrarea făcută de către reprezentantul firmei poloneze

Arafat: Bună ziua!
Reprezentant WISS: Bună ziua!

Arafat: Am o rugăminte, vă rog. Noi avem nevoie astăzi de răspuns de la polonezi. Am discutat acuma. Stați o secundă să vă explic vă rog.
WISS: Da.

Arafat: Variantele noastre sunt așa și nu e nici un secret. Varianta 1, că se acceptă că a fost o greșeală și avem această corectare în comun acord cu dumneavoastră și mergem mai departe. Varianta 2, la noi e repetarea și am verificat acuma cu ANAP cu tot și nu avem o problemă pentru că e acord cadru și atunci repet licitația de la zero! Deci nu am nici o problemă, eu nu pot să pierd 25 de milioane de euro așa, să știți! Îmi dați peste cap tot proiectul nostru de achiziții pe echipamentul de la… Trebuie dat răspunsul urgent, ca să știm care e situația.

WISS: Voi face astfel încât să aveți răspunsul imediat. (…)

„De aici începe convorbirea lui Raed Arafat, în care el amenință că are puterea de anula o achiziție pe bani europeni de 600 de milioane de euro, după ce fusese adjudecată de una dintre firmele concurente ale lui Deltamed, favorita contractelor din sistemul de urgență. Cum polonezii n-au cedat, peste 10 zile Arafat a anulat licitația”.