Deși superior din punct de vedere numeric și tehnologic forțelor aeriene irakiene, Iranul nu a reușit să obțină superioritatea aeriană, arată NI.

În timpul conflictului cu Irakul, din anii 80, Iranul a cumpărat de la guvernul libian o serie de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune R-17 („Scud B”).

Nevoia de rachete balistice în vreme de război, precum și dușmănia istorică dintre Iran și Israel, au determinat Iranul să-și dezvolte mai apoi propria industrie de rachete. Primele rachete au fost copii ale rachetelor Scud existente.

Shahab 1 („Steaua Căzătoare”) se bazează pe Scud-B. Inițiativa privind Amenințarea Nucleară (NTI) estimează că Iranul deține un inventar de două până la trei sute de rachete. Shahab-1, alimentat cu lichid poate arunca un focos exploziv sau chimic până la 300 de km.

O altă versiune, Shahab-2, are o autonomie de 500 de km. Ambele versiuni sunt probabil eliminate în favoarea unei noi generații de rachete cu combustibil solid. O a treia rachetă, Shahab-3, este de fapt o variantă a rachetei nord-coreene Nodong1. Dezvoltat din Scud, Nodong-1 își are originea în dorința Phenianului de a atinge bazele SUA din Japonia.

Nodong-1 / Shahab-3 are o rază de acțiune mai mare decât rachetele anterioare, dar e foarte inexactă, cu jumătate din focoase care se încadrează la 2,4 km de țintă și cealaltă jumătate chiar mai departe. Primul test iranian al Shahab-3 a avut loc în 1998, iar racheta a fost declarată operațională în 2003. Experții în controlul armelor cred că nord-coreenii au vândut Iranului o linie completă de asamblare Nodong, în timp ce alții susțin că Iranul a primit aproximativ 150 de rachete în schimbul finanțării dezvoltării rachetei.

Potrivit unui raport din 2005 al ziarului Bild Zeitung, Iranul a importat din Coreea de Nord 18 rachete cu rază medie de acțiune Musudan sub formă de kit. În paralel, Iranul și-a actualizat și flota de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune.

Pentru cei care mai au îndoieli, este însă clar că reluarea, de către Iran, a cercetării și dezvoltării rachetelor balistice intercontinentale (ICBM) sunt indiciul că ambițiile nucleare ale Iranului s-au reaprins, ceea ce ar pune țara pe un curs de coliziune cu SUA.