Publicația Politico a realizat un articol în care a analizat slăbiciunile regimului din Rusia, în urma revoltei Wagner. Potrivit acesteia, Vladimir Putin „simțea probabil că va putea să doarmă mai liniștit după ce a ajuns la o înțelegere cu mercenarii Grupului Wagner care urmau să depună armele sau să fie integrați în armata rusă, în timp ce Prigojin urma să fie trimis în Belarus”.

Vladimir Putin a primit un mesaj sfidător din partea lui Evgheni Prigozin

Totuși, spre marea indignare a lui Vladimir Putin, Evgheni Prigozin a insistat sfidător luni seara că Belarusul i-a permis să își păstreze gruparea paramilitară intactă.

Un alt semn de slăbiciune al lui Putin a fost atunci când acesta a spus că „wagneriții” sunt liberi să plece, a subliniat sursa menționată.

„Din primul mesaj audio al lui Prigojin de după încercarea de lovitură de stat nu era clar dacă liderul Wagner se retrăsese în Belarus și nici măcar dacă avea intenția să o facă. Între timp, președintele belarus Alexander Lukașenko a anunțat că Prigojin a aterizat pe teritoriul țării sale.

Pe lângă faptul că în jur de 8.000 de luptători mercenari au reușit să pună întreaga țară pe foc, ceea ce e foarte îngrijorător pentru Putin este că mulți dintre spionii și oficialii de top ai săi știau ce pregătește Prigojin și cu toate acestea nu l-au informat la timp pe președintele rus.

Serviciile de informații americane susțin că știau că ceva de acest gen va avea loc în Rusia, așa că este aproape imposibil ca cel puțin serviciul rus de informații militare GRU, care are legături strânse cu Wagner, să nu fi aflat nimic despre pregătirile de rebeliune”, a scris publicația Politico.

Absența unor acțiuni preventive a scos la iveală mai multe probleme

Conform Politico, absența unor acțiuni preventive sugerează faptul că anumiți jucători importanți au decis să aștepte și „să vadă dacă zilele președintelui îi sunt numărate”.

„Fără un sprijin mai însemnat din partea armatei și a unor jucători importanți, precum liderul cecen Ramzan Kadîrov, rebeliunea lui Prigojin era sortită eșecului, ceea ce explică parțial decizia sa de a abandona brusc insurecția și de a accepta înțelegerea intermediată de satrapul prorus Alexander Lukașenko.

Lovitura de stat a eșuat, dar pierzătorul cel mai mare este tot Putin. Comportamentul său este complet diferit de imaginea încrezătoare oferită de un Boris Elțîn suit pe tanc în timpul loviturii de stat din 1991 împotriva lui Mihail Gorbaciov.

Soarta ultimului lider sovietic a fost atunci pecetluită: Partidul Comunist s-a prăbușit complet, iar, patru luni mai târziu, URSS-ul s-a destrămat.

Atitudinea lui Prigojin și trădarea sa au lăsat impresia că lipsa de loialitate se ascunde la mică distanță de suprafață. Într-un singur weekend, sistemul s-a blocat, unele personaje importante ale regimului au rămas tăcuți sau au tras de timp, fără îndoială în încercarea de a-și da seama cine va ieși învingător din tot balamucul creat de rebeliunea Wagner. Oamenii din Rostov au ieșit în stradă să îi aclame pe rebeli”, arată articolul respectiv.

A fost doar un episod dintr-un serial ce va continua

În timp ce propagandistul Vladimir Soloviov se întreba la TV de ce coloanele de tancuri Wagner nu sunt oprite în drumul lor spre Moscova, Țargrad, un post naționalist ortodox, anunța că „Rusia a evitat o catastrofă”.

„Rusia a evitat o catastrofă. În final, vărsarea de sânge a putut fi oprită, deși Rusia a fost la un pas de război civil. Politic, echilibrul forțelor existene a fost deja distrus. Notoriile ‘turnuri ale Kremlinului’ se zdruncină. Unii oameni s-ar putea să fie nevoiți să plece”, anunța Țargrad.

De asemenea, Politico a subliniat că revolta eșuată „a fost doar un episod dintr-un serial ce va continua”.

„Va urma probabil o vânătoare de vrăjitoare și încă și mai multe conflicte interne pe măsură ce diversele facțiuni încearcă să se asigure că măcar nu vor ajunge victime când balonul se va înălța într-un final la cer”, a scris Politico.

„Nu am văzut încă ultimul act”, a spus duminică Secretarul de Stat american Antony Blinken într-un interviu pentru CBS.

Încercarea de „lovitură de stat a fost una dintre cele mai grave evenimente politice care au avut loc în Rusia în ultimii 20 de ani”, a spus și Hodorkovski.

„Opoziția democratică nu a reușit să profite de situație pentru că se pregătea de scenarii diferite. Mișcarea democratică trebuie să învețe o lecție: schimbarea de regim nu va veni de la urnele de vot”, a subliniat Hodorkovski.

Colapsul va fi cel mai probabil unul haotic și violent

Când colapsul final va avea loc, acesta va fi cel mai probabil unul haotic și violent, a subliniat Politico.

„Cei mai puternici „siloviki” – oficiali importanți ai serviciilor de securitate din Rusia – nu vor ceda puterea cu ușurință, cel mai bun scenariu fiind acela în care aceștia ajung la un acord, punându-l în fruntea țării probabil pe premierul Mihail Mișustin.

Dar, chiar și dacă lucrurile se vor desfășura în acest fel, cât de mult va trece până când diferitele facțiuni intră într-un conflict hrănit și de ultranaționaliștii pro-război.

Iar dacă lucrurile se vor destrama cu repeziciune, cum vor reacționa regiunile și minoritățile din Rusia care își doresc autonomie sau independență?

De câteva luni încoace, elemente ale serviciului de securitate FSB au purtat discuții cu grupurile de opoziție aflate în exil, potrivit unui dizident important care a cerut să rămână anonim. Există, deci, speranța că siloviki și grupurile de opoziție din Rusia ar putea ajunge la o înțelegere pentru a se asigura că înlăturarea lui Putin se va face în condiții cât mai pașnice, ambele grupuri temându-se de posibilitatea ca ultranaționaliștii să ajungă la putere și să pornească într-un război încă și mai feroce și nesăbuit în Ucraina”, a completat Politico.