Protestele fac noi victime. Două persoane au decedat în Statele Unite în urma unor focuri de armă
Focurile de armă din Statele Unite fac victime. Un protest din Seattle a dus la moartea a doi bărbați. Se pare că aceștia au fost împușcați.
La scurt timp după eveniment, ambele victime au fost transportate la Centrul Medical Harborview din metropola statului Washington din nord-vestul SUA; prima – cu un vehicul particular, iar a doua de personalul medical al departamentului local de pompieri, dupa circa 15 minute, informează Dpa, citată de agerpres.
La ora locală 5.40, unul din pacienţi decedase, iar celălalt era în stare critică, a informat prin e-mail o purtătoare de cuvânt a unităţii medicale.
Luni, în mediile sociale au circulat diferite relatări despre focurile de armă de la aşa-numitul Capitol Hill Organized Protest (CHOP, protestul organizat din Dealul Capitoliului). Un mesaj în reţeaua Twitter afirma că ‘doi tipi’ într-un SUV (vehicul sportiv-utilitar) alb au deschis focul, înainte de a fi ‘DOBORÂŢI’ de cei care asigurau securitatea în zona respectivă.
Forțele de ordine erau retrase
De circa trei săptămâni, forţele de ordine s-au retras de pe străzile din jurul unei secţii de poliţie din Seattle incendiate în cursul protestelor după uciderea afro-americanului George Floyd. Luni, poliţia a ajuns la locul incidentului, dar nu a oferit imediat alte informaţii.
În ultimele 10 zile, în perimetrul din oraş înconjurat de baricade şi păzit de protestatari înarmaţi s-au înregistrat şi alte incidente similare.
Zona a intrat şi în atenţia preşedintelui american Donald Trump, care a scris luni dimineaţa pe Twitter un mesaj în care observă că manifestanţii ‘au respect ZERO faţă de Guvern’.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





