Programul România Zboară Departe. Burse de 30.000 de euro pentru tineri cu performanțe în sport, educație și artă

Programul România Zboară Departe. Burse de 30.000 de euro pentru tineri cu performanțe în sport, educație și artă

SURSA FOTO: România Zboară Departe

Publicat de Vlad Dima la 9 mai 2026, 16:32

Programul „România Zboară Departe”, inițiat de Vola.ro în parteneriat cu The Social Incubator, se află în al doilea an de desfășurare și include două componente principale. Prima constă într-un buget de 30.000 de euro destinat sprijinirii tinerilor români cu performanțe în sport, educație și artă. A doua componentă este „Academia de Vizibilitate”, un masterclass video gratuit structurat în zece module, dedicat tinerilor cu rezultate remarcabile în aceleași domenii.

România Zboară Departe 2026: înscrieri deschise pentru tineri performeri din sport, educație și artă

Înscrierile în programul „România Zboară Departe” au fost deschise începând cu 1 mai, pe platforma romaniazboaradeparte.ro.

Programul este dedicat adolescenților și tinerilor români cu rezultate dovedite în domeniile lor de activitate, care nu dispun de resursele financiare necesare pentru a participa la competițiile la care merită să ajungă. Finanțarea acoperă cheltuieli precum bilete de avion, taxe de înscriere, echipamente, materiale și alte costuri conexe.

Inițiativa continuă și în 2026 sprijinul acordat tinerilor performeri din sport, educație și artă, numărul beneficiarilor fiind stabilit în urma procesului de selecție, în funcție de profilul aplicanților și de necesarul financiar individual.

În ediția din 2025, programul a susținut 20 de tineri, cu un buget total de 50.000 de euro, destinat participării la competiții, deplasărilor și achiziției de echipamente.

Academia de Vizibilitate 2026: program educațional gratuit pentru tineri performeri și părinții acestora

„Academia de Vizibilitate” este o componentă educațională gratuită lansată în 2026, dezvoltată ca răspuns la nevoile identificate în rândul primilor 20 de beneficiari ai programului din anul anterior.

Inițiativa își propune să ofere răspunsuri practice la provocări reale cu care se confruntă tinerii performeri: cum pot atrage un sponsor atunci când au doar rezultate incipiente, cum își pot construi povestea personală înainte de acumularea unui palmares consistent și ce informații sunt utile pentru părinții sportivilor, artiștilor sau elevilor de top. Programul include și perspective oferite de specialiști în psihologie, adaptate contextului actual al performanței.

Conținutul vine în completarea unei lipse frecvente de resurse educaționale în acest domeniu, într-un context în care experiența părinților, profesorilor și antrenorilor s-a format adesea într-o altă eră, fără influența mediului digital actual și a noilor mecanisme de expunere publică.

Academia reunește zece sesiuni video, fiecare realizată alături de un mentor diferit, adresându-se tinerilor cu rezultate excepționale din sport, educație și artă, precum și familiilor acestora.

Printre mentorii implicați se numără Ana Maria Brânză, multiplă medaliată olimpică, mondială și europeană la spadă, Vlad Stancu, înotător și recordman național la juniori, Monica Jitariuc, specialist în comunicare și PR, alături de Radu Restivan și Miruna Ioani.

Toate materialele sunt disponibile gratuit pe platforma „România Zboară Departe”, iar sesiunile video pot fi accesate integral pe site-ul oficial romaniazboaradeparte.ro.

Claudia Tocilă, inițiatoarea programului România Zboară Departe și director comunicare Vola.ro:

„Anul trecut am pus la dispoziție bani pentru bilete de avion și taxe de competiție. Am realizat repede că asta nu e suficient deoarece tinerii care vor să ajungă undeva au nevoie să învețe cum să își spună povestea, cum să caute un sponsor, cum să ducă o expunere publică fără să se prăbușească. Academia de Vizibilitate e răspunsul la întrebările pe care le-am primit de la beneficiarii din 2025 și este un material disponibil oricărui tânăr care vrea să se lase inspirat de puterea comunicării în contextul performanței.”

Cristina Badea, CEO The Social Incubator:

„Pentru The Social Incubator, parteneriatul cu Vola.ro în programul România Zboară Departe înseamnă bucuria de a sprijini tineri excepționali care au nevoie de o șansă pentru a-și urma visul. Credem că un ajutor concret la momentul potrivit schimbă parcursul unui tânăr cu talent. Suntem onorați să construim împreună un program care oferă aripi.”

Informații articol
Publicat în: Social
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.