El a precizat, la o masă rotundă organizată de Alianţa Pacienţilor Cronici din România, că se va înfiinţa o agenţie care va gestiona toate programele de sănătate şi va ţine legătura cu asociaţiile de pacienţi pentru a monitoriza situaţia acestora.

Potrivit ministrului Sănătăţii, în cazul în care apar probleme privind medicamentele de care este nevoie în cadrul programelor de sănătate, aprovizionarea imediată se va afce prin intermediul UNIFARM.
La nivel naţional se derulează 4 programe de sănătate:  
1.  Program comunitar de sănătate publică
2.  Program de prevenire şi control al bolilor netransmisibile
3.  Program de sănătate a copilului şi familiei
4.  Program de administraţie sanitară şi politici de sănătate  
Programele 3 si 4 au finanţare exclusiv de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii, în timp ce programele 1 si 2 sunt structurate în subprograme. Pentru acestea există finanţare atât de la bugetul de stat cât şi din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.