Prognoză meteo horror! Avertisment de ultimă oră al ANM! Zece județe, în pericol

Prognoză meteo horror! Avertisment de ultimă oră al ANM! Zece județe, în pericol
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 15 iunie 2019, 18:15

Prognoză meteo horror anunțată de către specialiști. E un avertisment de ultimă oră venit de la ANM. Zece județe sunt în mare pericol din cauza vremii extreme. Vara este departe de a-și intra în drepturi.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă după-amiaza, mai multe atenţionări Cod galben de inundaţii pentru râuri din zece judeţe, valabile până duminică dimineaţa.

Hidrologii atenţionează că, în urma precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinul hidrografic Olt – afluenţi bazin superior amonte S.H. Hoghiz, judeţele Harghita, Covasna, Braşov, atenţionarea fiind în vigoare până duminică, la ora 7:00.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Olt – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Sfântu Gheorghe – amonte S.H. Feldioara, semnalează INHGA.

De asemenea, tot până duminică la ora 7:00, sunt posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cornet – amonte Ac. Ioneşti, judeţele Vâlcea, Argeş, şi Olteţ – bazin superior, judeţele Gorj şi Vâlcea.

Până duminică la ora 9:00 a fost emisă o atenţionare pentru posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, judeţele Braşov, Covasna, Buzău, Prahova, şi Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, judeţele Prahova, Ialomiţa – bazin superior, judeţele Dâmboviţa şi Prahova.

Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.