Procurorul general al SUA, avertisment pentru Guvern: Pot submina lupta împotriva corupţie
Procurorul general al SUA, William Barr, speră, după vizita la Bucureşti, că România va reveni asupra amendamentelor care „pot submina lupta împotriva corupţiei” şi s-a arătat încrezător că România va lua măsuri pentru a avea o justiţie eficientă, transparentă şi imparţială.
„România este unul dintre cei mai puternici parteneri ai noştri în lupta împotriva infracţiunilor transfrontaliere. Cu ajutorul României, am putut investiga şi extrăda membri ai grupărilor de crimă organizată implicaţi în acţiuni globale de fraude pe internet, iar România oferă o asistenţă esenţială DEA în operaţiunile anti-drog”, se arată înîntr-un comunicat postat pe site-ul Departamentului de Justiţie al SUA.
Barr precizează că parteneriatul SUA – România a fost mereu bazat pe valorile statului de drept şi pe o guvernare bună.
„Cu ocazia vizitei mele la Bucureşti am putut reafirma că statul de drept este un principiu solid şi că toate persoanele, instituţiile şi entităţile ar trebui să fie guvernate şi trase la răspundere în baza unor legi care sunt juste, promulgate public şi implementate în mod egal şi imparţial”, afirmă Barr.
Procurorul general al SUA a vorbit şi despre întâlnirea sa cu ministrul Justiţiei, Ana Birchall: „Suntem recunoscători pentru susţinerea ministrului Ana Birchall faţă de aceste principii. Sperăm că, sub conducerea ei şi a altor oficiali români, România va reveni asupra amendamentelor recente care ameninţă să submineze abilitatea de a lupta cu corupţia şi suntem încrezători că România va lua măsuri pentru a asigura un sistem judiciar eficient, transparent şi imparţial. Sunt nerăbdător să ne îmbunătăţim parteneriatul şi să ne continuăm colaborarea apropiată privind implementarea legii cu acest aliat esenţial”.
Reuniunea UE – SUA la nivel ministerial în domeniile justiţie şi afaceri interne a avut loc, miercuri, la Bucureşti, fiind adoptată o declaraţie comună în care cele două părţi arată că lupta împotriva terorismului se află printre priorităţile lor. De asemenea, reprezentanţii UE şi ai SUA au discutat despre securitatea în spaţiul virtual, dar şi despre importanţa accesului transfrontalier rapid la probele electronice.
Cu ocazia prezenţei la Bucureşti pentru această reuniune, procurorul general al SUA a avut întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, ministrul Justiţiei, Ana Birchall.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





