Procedura pentru selectarea companiei sau consorţiului care va crea brandul turistic al României este suspendată până când Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) va analiza cele patru contestaţii depuse, a declarat azi Elena Udrea, ministrul Turismului.

Elena Udrea a anunţat că, până în acest moment, au fost depuse patru contestaţii la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, urmând ca, după soluţionarea acestora, să se reia procedura.

Rezultatul selecţiei pentru brandul turistic al României a fost contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor de agenţiile Landor Associates, FutureBrand, BBDO Portugalia şi Brandient Consult SRL, care au acuzat nerespectarea criteriilor de eligibilitate impuse de autoritatea contractantă.

Miza, 2 milioane de euro

Asocierile SC TBWA Bucureşti SRL – SC GFK Romania SRL, asocierea Saffron Brand Consultants SA – Brandient Consult SRL – Acacia Avenue Limited şi asocierea THR, Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA – Taylor Nelson Sofres SA sunt finaliştii desemnaţi de Ministerul Turismului, din 13 ofertanţi înscrişi iniţial în competiţia pentru brandingul de ţară.

Suma maximă alocată construcţiei brandului este de 2 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri structurale, pentru dezvoltarea şi promovarea turismului. În plus, pentru partea de promovare, urmează să fie cheltuiţi, ulterior, aproximativ 73 de milioane de euro.

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: