Probleme mari în Elveția! S-au importat măști respiratorii defecte. Pacienții, în pericol

Probleme mari în Elveția! S-au importat măști respiratorii defecte. Pacienții, în pericol
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 17 iulie 2020, 17:56
Din cuprinsul articolului

Probleme mai în Elveția, una dintre cele mai dezvoltate țări din Europa. Autoritățile sunt în alertă după ce mai multe măști respiratorii importate s-au dovedit a fi defecte. Pacienții sunt acum în pericol.

Investigaţii de amploare în Elveția asupra unor importatori şi dealeri de măşti respiratorii. Acestea au fost defecte, spun autoritățile care îi avertizează pe utilizatorii de astfel de dispozitive să se ferească de produse cu deficienţe aduse în grabă în ţară în timpul pandemiei de COVID-19, relatează Reuters.

Probleme mari în Elveția

Oficiul federal elveţian pentru prevenirea accidentelor (BFA) şi Fondul naţional de asigurări în caz de accidente (SUVA) afirmă că 60% dintre măştile de protecţie pe care le-au verificat oferă un nivel insuficient de protecţie.

Apelul autorităţilor nu se referă la măştile igienice obişnuite a căror purtare este cerută acum în public sau în transportul public, ci la dispozitivele de protecţie respiratorie menite să apere personalul sanitar de infectare.

Majoritatea măştilor examinate erau etichetate KN95, ceea ce poate indica faptul că modelul este aprobat în China, au menţionat agenţiile citate.

În aprilie, guvernul elveţian a relaxat restricţiile la importul de echipamente de protecţie pentru a asigura dotarea sistemului său medical, pe fondul unei crize globale de astfel de dispozitive.

„SUVA şi BFU au luat act de informaţiile că se află în circulaţie numeroase produse defecte”, au notat agenţiile. Produsele, majoritatea cumpărate online, au fost testate într-un laborator al SUVA.

După verificarea a circa 60 de tipuri de măşti, agenţiile au stabilit că „peste 60% dintre modele nu oferă suficientă protecţie”.

SUVA nu a precizat deocamdată dacă ancheta sa ar putea duce la lansarea de urmăriri penale sau civile împotriva furnizorilor de articole defecte.

Cei care utilizează măşti de protecţie trebuie să se asigure că acestea poartă aşa-zisa marcă CE, reflectând conformitatea cu standardele europene, urmată de patru cifre, care pot fi un indicator al calităţii, iar ambalajul şi declaraţiile de conformitate trebuie să corespundă cu detaliile referitoare la producător şi adresa acestuia.

„Recomandăm ca măştile să fie achiziţionate din magazine medicale de specialitate sau de la intermediari recunoscuţi”, au notat agenţiile elveţiene, ale căror investigaţii continuă, conform Agerpres.

Informații articol
Etichete: , , ,
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.