Probleme în România! Rata şomajului a crescut în aprilie
Anunț important al INS cu privire la rata şomajului în luna aprilie 2020. Aceasta a crescut la nivelul celei din a doua parte a anului 2017, respectiv cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă.
”Rata şomajului** în luna aprilie 2020 a crescut la nivelul celei de acum 2,5 ani (a doua parte a anului 2017), respectiv cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (4,8 faţă de 4,6%)”, a anunţat INS miercuri.
Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,5 puncte procentuale mai mare decât la femei, înregistrându-se 5,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi 3,9% în cazul celor de sex feminin.
Numărul şomerilor în vârstă de 15-74 ani estimat pentru luna aprilie a anului 2020 a fost de 432.000 de persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (414.000 de persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (355.000 de persoane).
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





