Prințul Harry, omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a: Ea ne privește

Prințul Harry, omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a: Ea ne privește

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Cristina Pastia la 7 septembrie 2023, 23:34

Joi, pe data de 7 septembrie, Prințul Harry a adus un omagiu regretatei sale bunici, Regina Elisabeta a II-a. Acesta s-a întors în Marea Britanie pentru a participa la o ceremonie de premiere.

Prințul Harry, omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a

Joi, pe data de 7 septembrie, Prințul Harry a adus un omagiu regretatei sale bunici, Regina Elisabeta a II-a. Acesta s-a întors în Marea Britanie pentru a participa la o ceremonie de premiere, cu o zi înainte de comemorarea morții bunicii sale.

Prințul Harry a ținut un discurs în cadrul ceremoniei anuale organizate la Londra de WellChild, o organizație caritabilă care sprijină copiii ce suferă de boli grave.

„După cum știți, nu am putut participa la premiere anul trecut deoarece bunica mea a decedat”, a spus el.

Acesta s-a arătat convins că bunica sa îi vede de sus și este fericită.

„Știu că, după exact un an, ea ne privește pe toți în această seară, fericită că suntem împreună și continuăm să punem în lumină o comunitate atât de incredibilă”, a adăugat el.

Pe 8 septembrie anul trecut, când Regina Elisabeta a II-a a încetat din viață, Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, se aflau în Marea Britanie. Acesta a renunțat atunci la ceremonia de premiere, după ce a aflat că bunica sa era grav bolnavă.

Prințul Harry va merge ulterior în Germania, la Düsseldorf. Sâmbătă, pe data de 9 septembrie, acolo vor începe Jocurile Invictus, potrivit Mediafax.

Prințul Harry, Meghan Markle
Sursă: Facebook, Essence

Revin Ducii de Sussex în Marea Britanie?

Tot mai multe voci susțin că ducii de Sussex ar vrea să facă pace cu Familia Regală și să se întoarcă la Londra, acolo de unde au fugit mâncând pământul, în 2020.

Potrivit fostului majordom al Regelui Charles, Grant Harrold, cuplul favorit al presei s-ar putea muta în Marea Britanie. De la fuga lor, Ducele și Ducesa de Sussex au vizitat Regatul Unit doar de câteva ori, scrie IndiaTimes.

Harrold, care a servit ca majordom al Prințului Charles din 2004 până în 2011, are motive să creadă că ducii de Sussex se vor întoarce în țara natală a lui Harry, în viitor.

După moartea iubitei sale bunici, Regina Elisabeta, Harry ar dori să mențină o legătură strânsă cu familia sa și cu Marea Britanie, spune Harrold. „Niciodată să nu spui niciodată. Este posibil ca într-o zi să vrea să vină acasă, este posibil să cumpere o proprietate aici dacă el ar vrea mai mult să vină, iar Meghan mai puțin”, a declarat Harrold pentru The New York Post.

Site-ul In Touch a scris de curând că Harry și Meghan Markle ar dori să se întoarcă la Londra, împreună cu cei doi copii, Archie și Lilibet. Cuplul ar avea probleme financiare după anularea contractului cu Spotify.

Informații articol
Despre autor
Cristina Pastia

Am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în cadrul Universității din București, engleză-germană. Mă consider o fire artistică, fiind dintotdeauna atrasă de poezie și de teatru. Colaborarea cu Capital am început-o în toamna anului 2022.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.