Ion Ştefan a spus că s-a prezentat vineri dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie din proprie iniţiativă, se arată într-un comunicat transmis agerpres.ro

Declarația ministrului

„Ministrul a explicat că a mers să discute cu procurorii pentru a clarifica situaţia HG 793/20 decembrie 2019 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru Consiliul Judeţean Satu Mare. (…) Demersul său a fost menit să clarifice acuzaţiile aduse în spaţiul public de adversarii politici de la PSD, fără bază reală, care spun că ar fi adus prejudicii bugetului de stat prin alocarea de fonduri pentru achiziţia sediului Bibliotecii din Satu Mare. Demnitarul a precizat clar că este dispus să renunţe la imunitate pentru a se supune rigorilor legii, dacă organele de anchetă solicită acest lucru”, precizează sursa citată.

Administrarea banului public

Ministrul Ion Ştefan nu a făcut plângere penală, potrivit MLPDA.

„Ministrul adaugă faptul că nu acţionează pe baza niciunei înţelegeri cu terţi pentru administrarea banului public, mandatul său ca ministru bazându-se pe bună credinţă şi corectitudine. Controalele dispuse de ministru pentru a se verifica bunul mers al proiectelor prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) vor continua, chiar dacă cei care s-au obişnuit până acum să îşi bată joc de banul public se arată atât de deranjaţi”, este menţionat în comunicatul ministerului.


Te-ar putea interesa și: