”Începe criza economică reală. În primele trei luni ale anului 2018, au intrat în insolvență 2.305 societăți comerciale, mai mult cu 19,31% decât în perioada corespunzătoare a anului 2017. Pentru cei ce nu cunsosc acest amănunt, trebuie spus că, statistic, 96% din numărul total al dosarelor de insolvență sunt falimente, deci aceste întreprinderi urmează ar dispărea în scurt timp, cu tot cu locurile de muncă pe care le furnizează”, scrie Gheorghe Piperea.

Tot în primele luni ale acestui an, continuă Piperea, au intrat în procedură de dizolvare de drept (care este urmată automat de lichidare), 9.793 de societăți comerciale, cu 60,83% mai mult decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. Potrivit acestuia, dizolvarea de drept, care este declanșată de registrul comerțului pentru diverse motivații, de unde rezultă că ”o societate este fantomatică”, înseamnă faliment non-judiciar (în termeni tehnici, se numește ”lichidare administrativă”).

”Analiza empirică a listei societăților care au intrat în insolvență sau în dizolvare judiciară ne arată foarte multe firme din domeniul comerțului și îngrijorător de multe societăți din construcții, precum și multe firme de hotelărie, turism rural și ecologic, servicii și transporturi, agricultură și pescuit etc. Curând, economia noastră va deveni una dominată de monopoluri, exclusivități și rente. Cifrele prezentate mai sus sunt oficiale, putând fi regăsite pe site-ul oficial al Registrului Național al Comerțului. Precizez că nu există date statistice care să arate câte persoane care exercită profesii liberale sau independente au tras oblonul în această perioadă. Știm doar că în acest domeniu au prăvălie circa 500 de mii de persoane, care dau de muncă la alte 600 de mii de persoane”, mai scrie Gheorghe Piperea pe pagina de Facebook.

Cu alte cuvinte, de predictibilitate fiscală, disciplină contractuală și mediu economic prietenos sau de siguranța locului de muncă ”nu se ocupă nimeni”, cu atât mai puțin nu se ocupă de profesiile liberale. ”Orbirea fariseică și lehamitea sfinților economiei vor fi sancționate curând, atunci când milioanele de salariați și întreprinzători, care fac economia și societatea să fie vii, se vor putea reuni în jurul unei platforme civice sau chiar politice care să le promoveze interesele și să propună măsuri pentru pansarea rănilor cauzate de abuzul de putere economică sau administrativă”, concluzionează Gheorghe Piperea.