Vor urma perioade de testare pentru multe active

Bitcoin a oscilat între 28.000 și 31.000 de dolari pe parcursul săptămânii trecute, dar acum a revenit la nivelul de 30.150 de dolari, unde a încheiat săptămâna precedentă. Eter a rămas relativ stabil, tranzacționându-se în prezent în jurul valorii de 2.000 de dolari, cu aproximativ 100 de dolari mai puțin față de cât era săptămâna trecută, la acest moment, transmite analistul eToro Simon Peters.

Cu toate acestea, cele mai multe știri au continuat să fie legate de consecințele decuplării monedei terraUSD de la echivalentul său fiat și de pierderea ulterioară a valorii monedei sale pereche, Luna.

În timp ce piața se confruntă cu prima sa „agitație” continuă din ultimii aproape doi ani (în oglindă cu S&P 500 în teritoriu de piață bear), este corect să ne așteptăm că vor urma perioade de testare pentru multe active. Rolul burselor va fi mai important ca oricând pentru a-i ajuta pe investitorii în devenire să reducă riscurile, oferindu-le acces la acele proiecte cu cele mai solide cazuri de utilizare, în condițiile în care creșterea costului vieții începe să afecteze cu adevărat veniturile disponibile.

Cu toate acestea, vestea bună este că precedentele piețe bear au condus la inovare, astfel încât, deși titlurile din presă sugerează că este vorba de o situație sumbră, aceasta ar putea stimula dezvoltarea sectorului.

Pierderile BTC ale El Salvador egale cu următoarea plată a obligațiunilor țării

Reducerea prețului Bitcoin a afectat rezervele El Salvadorului, pierderile fiind echivalente cu următoarea plată preconizată a națiunii către deținătorii de obligațiuni.

De când a devenit primul guvern din lume care a făcut din Bitcoin mijloc legal de plată, în septembrie anul trecut, președintele Nayib Bukele a investit aproximativ 105 milioane de dolari în cumpărarea de BTC. Din nefericire, prețul criptoactivului a scăzut cu 45% de la prima achiziție, reducând valoarea deținerii cu 66 de milioane de dolari.

Acest lucru a dus la pierderi de aproximativ 40 de milioane de dolari, potrivit Bloomberg, ceea ce reprezintă puțin mai mult decât următoarea plată a țării pentru datoria externă, de 38,25 milioane de dolari, care va trebui plătită în iunie.

Cu toate acestea, volatilitatea prețului nu pare să descurajeze prea mult guvernele. Trezoreria britanică a anunțat luna trecută planuri pentru ca stablecoins să fie recunoscute ca o formă de plată valabilă – totul face parte din planurile sale mai ample de a face din Marea Britanie un centru global pentru tehnologia și investițiile în cripto. Așadar, deși ar putea fi multe de învățat din experimentul din El Salvador, nu înseamnă că acesta reprezintă sfârșitul interesului statelor pentru criptoactive și pentru utilizarea lor tot mai mult în efectuarea plăților obișnuite.

ETF-ul Grayscale’s Future of Finance vine în Europa

Investitorii europeni pot obține acum expunere la companiile cripto prin intermediul Grayscale’s Future of Finance ETF, care este disponibil în prezent la Bursa de Valori din Londra, Borsa Italiana și Deutsche Börse Xetra.

Disponibil anterior doar pentru investitorii din SUA, fondul se bazează pe indexul Bloomberg Grayscale Future of Finance, care urmărește o selecție de companii de servicii financiare „proiectate să fie lideri ai economiei digitale emergente”.

Deși prețul fondului a scăzut de la înființare, se poate spune că mulți dintre investitorii săi se concentrează asupra valorii pe termen lung a industriei. Prin urmare, investitorii europeni ar putea foarte bine să decidă să își asume o anumită expunere cât mai pot la aceste prețuri mai mici.