Președintele Băsescu începe consultările cu partidele pentru desemnarea noului premier

Președintele Băsescu începe consultările cu partidele pentru desemnarea noului premier
Publicat de CAPITAL la 6 februarie 2012, 12:53

Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis luni o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la consultări, luni, 06 februarie la Palatul Cotroceni.

În temeiul art.85 alin. (1) şi al art. 103 alin. (1) din Constituţia României, în conformitate cu care preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament, având în vedere demisia primului-ministru din această funcţie şi ţinând cont de faptul că niciun partid politic nu are majoritate absolută a locurilor din Parlamentul României, șeful statului a invitat liderii partidelor parlamentare, în data de 6 februarie 2012, pentru consultări în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.
Fiecare delegaţie poate fi formată din maxim 12 persoane.
Programul consultărilor va fi următorul: orele 15.00 – 15.30 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale; orele 15.30 – 16.00 – Partidul Conservator; orele 16.00 – 16.30 – Uniunea Naţională pentru Progresul României; orele 16.30 – 17.00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România; orele 17.00 – 17.30 – Partidul Naţional Liberal; orele 17.30 – 18.00 – Partidul Social Democrat; orele 18.00 – 18.30 – Partidul Democrat Liberal.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.