'Preocuparea noastră constantă este de a colecta feedback din industriile cu care colaborăm. Suntem extrem de preocupaţi de domeniul construcţiilor. Există deja, la nivelul legislaţiei terţiare, două instrucţiuni. Chiar dacă toată lumea este cu ochii pe pachetul legislativ, avem speranţa că, până pe 18 aprilie, noul pachet legislativ (privind achiziţiile publice, n.r.) va fi adoptat. Acest nou pachet legislativ este cu adevărat foarte important pentru că acesta schimbă paradigma. Dorim să garantăm accesul şi concurenţa liberă pe piaţă. Pachetul legislativ are la bază concurenţa liberă, competitivitatea şi transparenţa. Prin acest nou pachet legislativ, nu vom mai privi banii publici şi banii europeni cu ochi diferiţi. Un al treilea element extrem de important este că dorim să obişnuim autoritatea contractantă să cheltuie fondurile ca şi cum ar cheltui proprii bani', a spus Puşcaş. 

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) organizează, marţi, conferinţa cu tema 'Mecanisme pentru o piaţă în dezvoltare' iar temele centrale ale evenimentului se concentrează pe modificările care apar şi cum va evolua structura cererii de lucrări în construcţii, cât de implicaţi vor fi antreprenorii şi firmele de execuţie de construcţii, cum se prezintă segmentul de investiţii, proiecte şi finanţare în construcţii şi alte aspecte practice referitoare la programele de dezvoltare, care este ponderea investiţiilor în construcţii şi ce impact are aceasta asupra sectorului, ce modalităţi de eficientizare a resurselor publice în noua lege a achiziţiilor pot fi implementate. AGERPRES