Premierul japonez şi preşedintele american au convenit să crească presiunea asupra Coreei de Nord

Premierul japonez şi preşedintele american au convenit să crească presiunea asupra Coreei de Nord
Publicat de Valentin Vioreanu la 23 octombrie 2017, 10:50

Premierul japonez Shinzo Abe şi preşedintele american Donald Trump au convenit luni, în cadrul unei convorbiri telefonice, să coopereze pentru a creşte presiunea asupra Coreei de Nord, a declarat Yasutoshi Nishimura, un adjunct al secretarului cabinetului nipon, relatează Reuters.

Coaliţia de guvernare a premierului nipon are şanse sporite să obţină un rezultat răsunător în alegerile legislative de duminică.

Nishimura a declarat că Abe şi Trump intenţionează să joace golf pe 5 noiembrie când liderul american va efectua prima sa vizită oficială în Japonia.

Coaliţia formată de Partidul Liberal Democrat (PLD, de dreapta), al lui Abe, şi de partidul Komeito (centru-dreapta) este pe cale să câştige 311 de locuri din cele 465 ale Camerei inferioare, obţinând astfel o majoritate de două treimi, potrivit estimărilor canalului privat TBS, bazate pe sondajele la ieşirea de la urne difuzate după ora locală 20:00 (11:00 GMT).

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.