În contextul în care economia kenyană a fost pusă la grea încercare în 2011 de secetă, instabilitatea de pe pieţele globale şi în special de exporturile slabe, descoperirea petrolului naşte speranţa că problemele financiare ale ţării ar putea fi remediate. Un centru-cheie pentru comerţul din Africa de Est, Kenya este în mare măsură dependentă de producţia agricolă şi de turism. Acum, pentru prima dată, este posibil ca exportul de petrol să devină o componentă centrală a economiei kenyene.

"Este pentru prima dată când Kenya face o astfel de descoperire şi asta este o veste foarte bună pentru ţara noastră. Suntem, totuşi, abia la începutul unui drum lung pe care ţara noastră trebuie să-l parcurgă pentru a deveni un producător de petrol, proces care în general durează trei ani", a declarat preşedintele Mwai Kibaki citat de Associated Press. Petrolul descoperit în ţara vecină, Uganda, în 2006, nu a ajuns încă în faza de producţie, însă anul viitor este de aşteptat ca ţara să iasă pe piaţă cu petrol, deşi producţia nu va atinge viteza maximă până în 2016.

Compania anglo-irlandeză Tullow Oil, care execută forări exploratorii în zonă de mai mulţi ani, a anunţat că zăcămintele de petrol au fost descoperite într-o zonă numită Ngamia-1, în regiunea nord-vestică Turkana, în apropiere de graniţa cu Uganda şi Sudanul de Sud.  Experţii spun că petrolul găsit aici are o calitate foarte bună şi va fi capabil să producă mai multă benzină şi motorină pe baril decât alte câteva descoperiri din Africa.

Compania Tullow susţine că au mai fost identificate şi alte regiuni similare cu Ngamia şi, după această descoperire, "perspectivele pentru viitoare succese au fost îmbunătăţite în mod semnificativ."

Explorările vor continua, urmând să fie forate şi mai multe sonde pentru a determina amploarea descoperirii şi potenţialul său comercial.