Premieră în business-ul românesc: fondul de investiții românesc DMoonshot participă cu 300.000 de dolari la finanțarea unui start-up american de tehnologie

Premieră în business-ul românesc: fondul de investiții românesc DMoonshot participă cu 300.000 de dolari la finanțarea unui start-up american de tehnologie
Publicat de Corina Chiriac la 11 iunie 2020, 15:22

Fondul de investiții cu capital de risc (VC), DMoonshot, controlat de Sacha Dragic, cofondatorul și acționarul principal al grupului Superbet, investește 300.000 de euro în aplicația de dating & games XO.

Printre cei care au pariat pe noua aplicație care îmbină pentru prima dată dating-ul cu jocurile pe telefon, este și fondul american UP2398, ridicat de Pierre Omidyar, fondatorul eBay.

Lansată în versiune beta, în noiembrie 2019, la Toronto și oficial luna aceasta, în toată lumea, XO a fost creat de trei antreprenori americani – Andy Ross, Danielle Fankhauser și Nicholas Reville. Cei trei au experiență de peste 10 ani în crearea și lansarea de jocuri pentru telefon, multe fiind de succes, cu zeci de milioane de descărcări.

Foarte pe scurt, XO (este o prescurtare pentru “te pup și te îmbrățișez” extrem de răspândită în SUA) abordează dating-ul dintr-o perspectivă inovativă – cea a jocurilor pe telefon, doi dintre fondatori fiind de altfel creatori de mobile games.

“Mantra noastră este distracția și credem că atunci când te distrezi, te conectezi mult mai natural și mai bine cu semenii tăi”, spun creatorii XO. “Ideea de a crea XO ne-a venit, când Nicholas și Andy au lansat un joc care, în mod special, a reușit să antreneze foartă multă conversație în jurul lui”, povestește Dani Fankhauser. Or, în cazul aplicațiilor de dating, mai toți utilizatorii deplâng tocmai faptul că cel mai greu este să pornești o discuție cu cineva complet necunoscut și apoi să convertești conversația digitală într-o întâlnire față în față. Drept urmare, cei doi s-au gândit să îmbine jocul cu dating-ul.

Pe XO, sunt la acest moment disponibile șase jocuri și mai multe minichestionare amuzante („quizzes”) – de pildă, te conectezi cu cineva, poți desena ceva pe o temă, iar celălalt îi va un titlu sau poți afla ce fel de dictator ai fi. Fondatorii pariază că acestea vor înlesni o  mai bună și mai rapidă conectare între cei care folosesc aplicația. De altfel, principala promisiune (și atuul aplicației) făcută utilizatorilor: distracția va fi asigurată pentru că atunci când te joci cu alții este mult mai distractiv.

“Am decis să investesc în XO pe de o parte, pentru că mă atrag afacerile cu potențial disruptiv, care aduc ceva cu adevărat nou pe segmentul lor. În plus, Ștefan, băiatul meu care are 21 de ani și este și el implicat în DMoonshot, m-a asigurat că noua aplicație va fi un hit în rândul tinerilor de vârsta lui”, a declarat Sacha Dragic.

Nu este doar o alegere subiectivă pentru Dragic. Potrivit studiilor, la nivel mondial, numărul celor care folosesc acest gen de aplicații va depăși anul acesta 300 de milioane de utilizatori, iar 75% dintre ei au sub 30 de ani, iar 90% sub 40 de ani.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.