PIB-ul Zonei Euro a scăzut cu 3,6%, iar cel al UE cu 3,2% în primul trimestru al anului 2020, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor Eurostat revizuite. Sunt cele mai mari pierderi de când au început să fie efectuate înregistrări, din anul 1995. În trimestrul al patrulea al anului 2019, PIB-ul a crescut cu 0,1% atât în Zona Euro, cât și în UE.

În comparaţie cu aceeași perioadă a anului trecut, PIB-ul a scăzut cu 3,1% în Zona Euro și cu 2,6% în UE în primul trimestru al anului, după o creștere de 1,0% și, respectiv, 1,2% în ultimele trei luni. Este cea mai puternică scădere din al treilea trimestru al anului 2009 încoace. Cu toate acestea, rezultatul este mai mic decât estimarea anterioară a Oficiului European de Statistică, care vorbea de o recesiune de 3,8% la nivel trimestrial și 3,2% la nivel anual, scrie publicație grecească Euro2day.gr.

Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date cu privire la primul trimestru, Irlanda (+ 1,2%), Bulgaria și România (+ 0,3%), precum și Suedia (+ 0,1%) au înregistrat creștere în comparaţie cu trimestrul precedent. Statele membre care au înregistrat cele mai mari scăderi sunt Franța și Italia (-5,3%), precum și Spania și Slovacia (-5,2%).

Scădere cu 0,2% a ocupării forței de muncă în Zona Euro

Numărul persoanelor care aveau un loc de muncă a scăzut cu 0,2% în Zona Euro și cu 0,1% în UE în primul trimestru al anului, comparativ cu trimestrul precedent. Este prima scădere din al doilea trimestru al anului 2013 încoace pentru Zona Euro și din primul trimestru al aceluiași an încoace pentru UE. În trimestrul al patrulea al anului 2019, ocuparea forței de muncă a crescut cu 0,3% în Zona Euro și cu 0,2% în UE.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, ocuparea forței de muncă a crescut cu 0,4% în Zona Euro și în UE în primele trei luni ale anului 2020. În ultimul trimestru al anului 2019, aceasta crescuse cu 1,1%, respectiv 1,0%, potrivit datelor de la Oficiul European de Statistică.

Lituania (+ 1,6%), Malta (+ 1,3%) și Croația (1,0%) au înregistrat cea mai mare creștere comparativ cu trimestrul precedent. Cele mai mari pierderi au fost observate în Spania (-1,0%), Bulgaria (-0,9%), Portugalia, Slovacia și Suedia (toate -0,5%).