Boieroaicele își comandau țoalele cu care ieșeau în lume în atelierele din Constantinopol.
Modelul de frumuseţe era cel otoman, care presupunea ascunderea burților inevitabile unui trai bun asociat cu lenea de rigoare. Rochiile erau ample, purtate peste şalvari.
Pentru a fi la modă, boieroaicele românce din acea perioadă
adoptau modele de rochii create în atelierele imperiale din Constantinopol. O veritabilă creaţie constantinopolitană era rochia bindalli, din care una care a aparținut femeilor Mavrocordat se află la Muzeul de Istorie a Moldovei.
Bindalli, în traducere liberă „mii de ramuri”, era o rochie confecţionată pentru ocazii speciale, cu precădere pentru nunţi. Veşmântul era purtat de mireasă şi mai târziu de femeile din familie sau prietene la diferite ceremonii de curte.
Iniţial largă şi cu mâneci lungi, rochia a fost modificată ulterior, prin strâmtare şi tăierea mânecilor de către una dintre proprietare, care a încercat probabil să adapteze rochia noilor tendinţe ale modei.
Rochia bindalli, creată la sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, era purtată doar de nobilele otomane, însă mai apoi portul acestei rochii s-a extins, fiind adoptat atât de către nobilele nonmusulmane, cât şi de înalta societate din ţările aflate sub stăpânirea otomană.
Rochii de acest fel erau create în atelierele din Constantinopol unde erau lucrate de un grup numit Cemaat-i Zerduzan, care folosea exclusiv firul de aur (zerdüz).
Rochiile bindalli erau realizate doar de către designeri specializaţi în lucrarea ţesăturilor preţioase, cu metode doar de ei ştiute.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
