Preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pottering, a sosit la Bucureşti într-un moment tensionat, România fiind la un pas de clauza de salvgardare pe agricultură. Posibila activare a acesteia este unul din subiectele arzătoare ale ultimelor zile.

Capital: Comisia Europeană (CE) ne-a acordat un interval foarte scurt, de numai o lună, pentru a rezolva problemele din agricultură, astfel încât fermierii să poată beneficia de plăţile directe la hectar, acordate de UE. Cât de aproape suntem de clauza de salvgardare?

Hans-Gert Pottering: Guvernul trebuie să se asigure că este respectată legislaţia europeană, iar dacă reprezentanţii Comisiei au acordat patru săptămâni, consider că au avut un motiv întemeiat. Sfatul meu este să faceţi tot posibilul pentru a respecta cerinţele Bruxelles-ului.

Capital: Anul viitor vor începe discuţiile privind Politica Agricolă Comună (PAC) şi modul în care vor fi redistribuite fondurile aferente. Vechile state membre doresc reducerea subvenţiilor acordate fermierilor, situaţie defavorabilă ţării noastre. Ce şi cum ar trebui să negocieze România în cadrul acestor discuţii, pentru a-şi urmări interesul naţional?

Hans-Gert Pottering: Avem un calendar stabilit pentru bugetul alocat Politicii Agricole Comune, din 2007 în 2013, în care este cuprinsă şi suma totală alocată României. Dacă ţara dumneavoastră va îndeplini criteriile cerute de Comisia Europeană, va primi integral fondurile cuprinse în bugetul pe şapte ani. Atâta timp cât îndepliniţi condiţiile respective, nu există planuri pentru reducerea subvenţiilor.

Capital: Mă refeream la negocierile şi discuţiile pe marginea viitorului PAC…

Hans-Gert Pottering: V-am spus, există un calendar până în 2013. În 2009, după alegerile care vor avea loc în statele membre pentru Parlamentul European, se vor organiza dezbateri privind viitorul PAC. Acum, este prematur să discutăm despre ele.

Capital: În Parlamentul European se discută despre salariile minime din statele membre şi despre faptul că în şapte ţări din cadrul UE nu există un salariu minim garantat. Ce anume vizează aceste discuţii şi, în cazul unei decizii, cum va fi afectată România?

Hans-Gert Pottering: Nu este vorba de o problemă europeană, ci a fiecărui stat membru, iar Bruxelles-ul nu doreşte să se amestece. Deci este o decizie a României. Noi dorim doar ca legislaţia europeană să prevadă ca fiecărui cetăţean al UE să i se asigure condiţii minime de trai. Acest lucru nu vizează însă salariile.

Capital: Va rezista construcţia europeană în condiţiile în care principalelele state membre luptă doar pentru interesul naţional? Credeţi că România luptă pentru a-şi apăra interesul naţional?

Hans-Gert Pottering: Interesul naţional trebuie să fie combinat cu cel european. Din experienţa mea, am observat că sunt numai câteva probleme care nu au legătură cu Uniunea Europeană. Întotdeauna se poate întrezări interesul european în problemele care vizează interesul naţional, deoarece viitorul statelor membre depinde de viitorul Uniunii Europene. Cât priveşte România, sigur că încearcă să-şi susţină interesul naţional. Ţara dumneavoastră este favorabilă Tratatului Constituţional şi Tratatului de Reformă. Acesta este un bun exemplu şi mă bucur că, din acest punct de vedere, atât partidul de guvernământ, cât şi opoziţia au poziţii comune. Văd o concepţie proeuropeană a politicienilor români.

Capital: Cum explicaţi reacţiile unor politicieni din PE, cum ar fi Markus Ferber, membru al Grupului Partidului Popular European (PPE), care face declaraţii incendiare despre activarea clauzelor de salvgardare împotriva României, înainte ca reprezentanţii CE să ia vreo decizie?

Hans-Gert Pottering: Sunt preşedintele Parlamentului European şi nu pot comenta declaraţiile particulare ale unor politicieni. Însă, le recomand tuturor statelor membre, inclusiv României, să respecte cerinţele europene.

Capital: Europarlamentarii români se folosesc de CE şi de PE în lupta politică internă, pentru a câştiga capital politic?

Hans-Gert Pottering: Personal, nu am simţit acest lucru, iar dacă s-a întâmplat, nu mi s-a adus la cunoştinţă. Reprezentanţii României în Parlamentul European lucrează alături de ceilaţi deputaţi din celelalte state membre şi contribuie la rezolvarea problemelor din cadrul acestei instituţii. Personal, în calitate de preşedinte al Parlamentului European, sunt foarte mulţumit de colegii mei români.

Carte de vizita


DATA ŞI LOCUL NAŞTERII
15 septembrie 1945, Bersenbrueck, Germania. Nu şi-a cunoscut tatăl, care a murit în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial


STUDII
de drept, ştiinţe politice şi istorie la universităţile din Bonn şi Geneva (1968-1973), doctorat (1974)


ACTIVITATE PROFESIONALĂ
Asistent de cercetare (1976-1979), lector în cadrul Universităţii din Osnabrueck (1989), avocat, Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai, România


ACTIVITATE POLITICĂ
Deputat în PE din 1979, preşedintele Grupului PPE din cadrul PE, membru al Consiliului de conducere al partidului CDU (din 1980) şi al Biroului federal politic al CDU, preşedinte al PE (din 2006).

«Atâta timp cât îndepliniţi condiţiile respective, nu există planuri pentru reducerea subvenţiilor.»
Hans-Gert Pottering, preşedintele Parlamentului European