Posibile parteneriate româno-americane în sănătate, infrastructură şi energie – temă a întâlnirii dintre Firea şi Rupp

Posibile parteneriate româno-americane în sănătate, infrastructură şi energie – temă a întâlnirii dintre Firea şi Rupp
Publicat de Alexandra Buican la 29 iunie 2018, 15:20

Posibilitatea unor colaborări şi parteneriate în domenii precum sănătate, infrastructură şi energie a fost abordată în întâlnirea dintre primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA, Abigail Rupp.

"Am avut o întrevedere cu Abigail Rupp, adjunct al şefului misiunii diplomatice a SUA, cu care am discutat despre posibilitatea unor colaborări şi parteneriate, în domenii precum sănătate, infrastructură şi energie. În cadrul întâlnirii, am explicat că Primăria Municipiului Bucureşti are în pregătire o serie de proiecte de importanţă majoră pentru dezvoltarea Capitalei, atât în ceea ce priveşte infrastructura de transport, dar şi proiecte care vizează construirea de noi unităţi medicale în Bucureşti", a scris vineri Firea pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres. 

Potrivit edilului-şef al Capitalei, un alt subiect aflat pe agenda discuţiilor l-a constituit consolidarea, reabilitarea şi punerea în valoare a unor zone istorice din Capitală, care au fost neglijate de autorităţi în ultimele decenii şi pe care actuala actuala conducere a Primăriei Capitalei doreşte să le modernizeze, beneficiind de expertiza specialiştilor americani. 

"La rândul său, adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA, Abigail Rupp, a exprimat interesul de a colabora cu Primăria Municipiului Bucureşti în sprijinul proiectelor benefice pentru Capitală, subliniind potenţialul investiţional pentru oamenii de afaceri din SUA. La finalul întrevederii, am stabilit continuarea dialogului şi facilitarea de întâlniri între reprezentanţii Primăriei Capitalei şi cei ai comunităţii de afaceri americane", a adăugat Firea în mesajul postat pe Facebook. 

Informații articol
Etichete: ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.