Posibilă fuziune între Carrefour și Auchan. Un sfert din comerțul din România ar putea fi controlat de cei doi giganți

Pentru ca acest lucru să fie posibil, planul trebuie să treacă de organismele de reglementare și concurență din Franța, cât și din piețele unde activează ambii jucători.

În ceea ce privește România, dacă cele două magazine s-ar uni, ar lua naștere un nou gigant cu afaceri de 3,7 miliarde de euro și cu peste 450 de magazine. În acest mod, cei doi giganți vor controla aproape un sfert din comerțul din România, arată rezultatele înregistrate anul trecut.

Potențiale alianțe

Presa străină scrie despre acest subiect la scurt timp după ce Carrefour anunțase că analizează potențiale alianțe, dar și tranzacții de cumpărare sau vânzare de active pe piețele din străinătate.

Dacă ne uităm la topul magazinelor cu cele mai mari afaceri, vedem că și Carrefour și Auchan se află în top 10. Carrefour se situează pe locul 3 în România, după ce Lidl a devenit lider de piașă anul trecut.

Auchan este pe locul şapte în piaţă, cu afaceri de 5,5 mld. lei (1,1 mld. euro), stabile în ultimii ani. Auchan a deschis de la începutul acestui an 35 de magazine de proximitate, toate amplasate în cadrul benzinăriilor Petrom din ţară, acesta fiind un proiect care a debutat în 2017. În total, în România, compania are 33 de hipermarketuri, o reţea de 72 de magazine de proximitate – dintre care 63 în staţiile Petrom – şi cinci supermarketuri, plus operaţiuni online proprii.

Sursă foto: Pixabay.com