Porsche a dezminţit, luni, o informaţie apărută într-o publicaţie germană conform căreia ar exista cinci noi posibili ofertanţi pentru o participaţie la producătorul de automobile sport, care ar conferi cumpărătorului controlul a 20% din drepturile de vot la Volkswagen (VW), transmite Mediafax.

Un purtător de cuvânt al Porsche a arătat că au loc în continuare discuţii exclusive cu emiratul Qatar pentru o posibilă investiţie la grup precum şi pentru vânzarea unui pachet de instrumente derivate care controlează acţiuni VW.

El a dezminţit un articol din cotidianul Handelsblatt, care citează un purtător de cuvânt al Porsche. În articol se arată că Porsche se află în negocieri exclusive cu Qatarul, dar că „există cinci posibili noi ofertanţi pentru opţiunile deţinute la VW”.

Handelsblatt a arătat totodată, fără să citeze surse, că investitori din China, Rusia, precum şi un fond de hedging sunt interesaţi de o investiţie la Porsche.

Financial Times Deutschland a relatat pe de altă parte că unele dintre băncile membre într-un consorţiu care au acordat Porsche un împrumut de 10,75 miliarde de dolari, în acest an, cer famiilor care controlează grupul să susţină finanţele acestuia prin integrarea companiei Porsche Holding din Austria în Porsche Automobil Holding SE.

SURSA: Mediafax