Săptămâna trecută, vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că dacă ANAFnu vine cu un plan de măsuri privind evaziunea fiscală primul-ministru va înfiinţa o structură în subordinea Guvernului care se va ocupa de acest lucru.

“ANAF-ul este la Ministerul de Finanţe, nu pleacă în altă parte. Nu mai facem alte structuri, facem o altă structură din cadrul ANAF, în sensul în care Garda Financiară, controlul vamal, celelalte, să fie unite într-o direcţie antifraudă care să nu mai aibă ca obiect verificarea tuturor firmelor mici, buticuri şi firme care îşi plătesc taxe, ci să se ducă, aşa cum se întâmplă în ţările din Occident, exact pe zonele de evaziune fiscală. Deci să fie mult mai eficiente în combaterea evaziunii fiscale”, a explicat premierul la Palatul Parlamentului.

Potrivit lui Ponta, primul-ministru are ca atribuţii şi posibilitatea să coordoneze nu doar activitatea de combatere a evaziunii fiscale prin ANAF, dar şi coordonarea cu celelalte instituţii – poliţie, serviciile de informaţii care sprijină combaterea evaziunii fiscale.

“Pentru că e foarte important să ai informaţii şi de la DGIPI şi de la SRI şi de la SIE când e vorba de spălare de bani sau de evaziune fiscală transfrontalieră. Acel lucru nu-l poate face şeful ANAF, ci pot să-l fac doar eu, pentru că am această autoritate de a coordona şi de a cere informaţii de la toate instituţiile. ANAF o să rămână la finanţe, normal. Aştept de la dl Chiţoiu, în perioada următoare, să văd care sunt propunerile, dar cunosc o mare parte din idei şi sunt de acord cu ele. Categoric, în zona de combatere a evaziunii fiscale trebuie să facem un pas înainte pe zona de rezultate concrete şi de atacat zonele unde e mare evaziune fiscală. (…) Degeaba alergi după 100 de firme ca n-au plătit o factură de 100 de lei şi îi laşi pe cei cu milioane şi cu miliarde, în sensul acesta era ideea”, a menţionat şeful Executivului.

Sursa: Agerpres