Ponta este de neoprit! Acuzații fără precendent pentru Dragnea. Detalii nebănuite dintre relația șefului PSD cu Kovesi

Ponta este de neoprit! Acuzații fără precendent pentru Dragnea. Detalii nebănuite dintre relația șefului PSD cu Kovesi
Publicat de Claudiu Popa la 19 ianuarie 2019, 21:26

Victor Ponta a părut de neoprit sâmbătă seara, când a avut loc o conferință de presă în sediul Pro România Ploiești. Acesta l-a acuzat pe Dragnea că a fost protejat de Kovesi. Mai mult de atât, fostul premier spune despre DNA Ploiești că este „o ruşine pentru justiţia din România”.

Ponta a afirmat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că ceea ce s-a întâmplat la DNA Ploieşti „e o ruşine pentru justiţia din România”.

„Nu s-a destructurat singur (grupul infracţional care s-ar fi format la DNA Ploieşti şi care este anchetat de Secţia pentru investogarea infracţiunilor comise de magistraţi – n.r.). A fost destructurat în primul rând prin acţiunea unor oameni din mass-media. Dragnea n-a făcut nimic. Nu ştiu dacă remarcaţi, dar toţi am fost cercetaţi şi inculpaţi la Ploieşti, mai puţin Dragnea. Nu e o întâmplare. Doamna Kovesi domnul Marius Iacob, care păstoreau DNA Ploieşti, l-au protejat pe Dragnea. Restul toţi am avut dosarela Ploieşti, Dragnea niciunul. Nici nu cred că a fost chemat vreodată, dacă nu mă înşel. Nu ştie unde e sediul, eu îl ştiu, l-am tot văzut pe zece ori” a spus Victor Ponta.

Acesta a menţionat că ceea ce s-a întpmplat la DNA Ploieşti nu poate justifica însă abandonarea luptei împotriva corupţiei.

„E o ruşine pentru ideea de justiţie din România. Am fost procuror, eu cred că există abuzuri în fiecare sistem, părţi rele pe care trebuie să le vindeci. În medicină, în educaţie sunt medici, profesori răi. Nu distrugi sistemul. Nu închizi toate şcolile pentru că doi profesori sunt răi, nu închizi toate spitalele pentru că trei medici greşesc. Nu distrugi ideea de instituţie anticorupţie pentru că Portocală, Onea şi ceilaţi într-adevăr au comis abuzuri. Îi sancţionezi pe respectivii drastic, n-au păţit deocamdată, nimic, fie vorba între noi, după care laşi sistemul să funcţioneze” a mai spus Ponta.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.