Codul Fiscal a fost adoptat prin consens politic (votat de toate partidele) şi prin cea mai amplă consultare cu mediul de afaceri (în special Coaliţia pentru Dezvoltarea României)! Cred că în acest moment toţi adversarii dezvoltării, prosperităţii şi independenţei noastre economice sunt în stare de orice ca să blocheze aplicarea măsurilor din Cod! Fac un apel la toţi românii de bună credinţă să facem front comun împotriva oricăror asemenea tentative evident împotriva interesului nostru ca ţara şi societate!", scrie Ponta pe facebook.

El nu precizează la care dintre adversari se referă şi ce înseamnă un front comun al românilor.

Mesajul este postat într-un context în care, tot vineri, premierul Alexis Tsipras a îndemnat alegătorii să nu cedeze "şantajului" creditorilor internaţionali iar Grecia organizează duminică un referendum privind măsuri de austeritate.