"Am discutat cu liderii Coaliţiei, până la 1 septembrie, prin sesiune extraordinară a Parlamentului, vreau să readoptăm Codul fiscal, pentru că este un cod discutat cu mediul de afaceri, este un cod aprobat de ambele camere ale Parlamentului, în unanimitate, chiar dacă acum unii uită ce-au votat acum trei săptămâni. Nu ştiu dacă erau în deplinătatea facultăţilor electorale, era să zic, atunci când au votat toţi şi au zis că e un cod liberal, foarte bun şi după aia i-a întors cu cheiţa – nu e bun. Ba e un cod foarte bun", a declarat Ponta.

Potrivit acestuia, noul Cod fiscal va ajuta la crearea de locuri de muncă pentru tineri, sprijinind dezvoltarea economiei româneşti.

"Nu e cod nici liberal, nici social-democrat, e al României şi ne ajută să creăm locuri de muncă pentru tineri, ne ajută să dezvoltăm economia românească, ne ajută să avem bani la fondul de pensii, ne ajută să avem bani pentru toate celelalte lucruri. Şi la 1 septembrie trebuie să-l avem în vigoare, pentru că e un lucru bun pentru România, nu pentru Guvernul actual. Dacă acest Guvern a făcut un lucru bun în ultimii trei ani şi jumătate, a făcut că dintr-o prăpastie economică şi socială trei ani de zile nimeni n-a pierdut nici măcar un leu, toată lumea a adăugat ceva", a adăugat prim-ministrul.

Ponta i-a rugat pe miniştri să se ocupe de lucrurile care ţin de ministere în sine, în vederea sprijinirii procesului de readoptare a Codului fiscal.

"Vreau să vă rog pe toţi miniştrii să insistaţi pe lucrurile care privesc ministerul dumneavoastră. Ministerul de Finanţe şi-a făcut treaba, a pus la dispoziţie datele, va pune în continuare. Eu ştiu o singură lege adoptată anul acesta fără niciun fel de impact bugetar, fără niciun calcul şi care a şi fost promulgată imediat de preşedinte: Legea dublării alocaţiilor. Foarte bine, deşi aia nu se făcea aşa, în sensul că – dacă chiar avem grijă de România – nu dublăm alocaţii fără să facem un calcul. Acum l-a promulgat preşedintele, la rectificare avem banii pentru a acoperi dublarea alocaţiilor şi toate celelalte lucruri care au fost adoptate de către Parlament", a spus şeful Guvernului.