John Lee a devenit noul lider al metropolei Hong Kong, la 1 iulie, după ce a depus jurământul în fața președintelui chinez Xi Jinping. Fost şef al securităţii din Hong Kong, Lee este omul care a supravegheat represiunea împotriva mişcării pro-democraţie, fiind considerat un personaj controversat. Acum, numele său revine în prim-plan. John Lee beneficiază de o creștere salarială care îl situează printre cei mai bine plătiți politicieni din lume, deși economia Hong-Kong trece printr-un declin.

58.000 de dolari pe lună plus o indemnizație specială de peste 10.000 de dolari

Guvernul a anunțat că economia Hong Kong-ului a intrat într-o recesiune tehnică, după ce a fost lovită de pandemie, creșterea ratelor dobânzilor și slăbirea comerțului global. În ciuda acestor probleme, noul lider al metropolei va fi, în continuare, bine remunerat, potrivit cifrelor furnizate de biroul său.

Fostul șef al securității din Hong Kong, care și-a preluat funcția în iulie, este plătit cu 58.000 de dolari pe lună și va primi și o indemnizație specială de peste 10.000 de dolari, relatează Dawn.

Îl bate și pe Joe Biden

Salariul său este mai mare decât cel al predecesoarei sale, Carrie Lam, care era plătită cu 54.000 de dolari pe lună. Altfel spus, Lee câștigă mai mult decât președintele american Joe Biden, al cărui salariu anual este de 400.000 de dolari.

După o scădere de la an la an de 3,9% în primul trimestru al anului 2022, PIB-ul orașului a raportat din nou o scădere în al doilea trimestru, conform estimărilor publicate de Departamentul de Statistică.

Declinul inversează redresarea de anul trecut, când economia Hong-Kong s-a bucurat de o creștere anuală de 6,3% după încetinirea din 2019 și 2020, când orașul a trecut prin proteste uriașe, uneori violente, pro-democrație, și apoi de pandemie.

Presa locală a raportat recent că guvernul se gândește la reluarea călătoriilor, fără carantinare pentru sosirile din străinătate, începând cu luna noiembrie, când orașul speră să-și refacă imaginea internațională cu un summit financiar.

Campanie de peste un milion de dolari

Lee a candidat pentru cea mai înaltă funcție din Hong Kong în mai, într-o procedură extrem de restrânsă, în care a fost singurul candidat. S-a spus că a cheltuit peste un milion de dolari pe campania sa, banii fiind folosiți pentru reclame, mitinguri, transport și chirii.

Doar oamenii Beijngului mai pot ocupa funcții politice în Hong Kong

Lee și alți oficiali din Hong Kong sunt sancționați de Statele Unite pentru rolul pe care l-au avut în anihilarea democrației din metropolă.

China a „reformat” procedura electorală din Hong Kong de la începutul lui 2021, eliminând reprezentanții direcți și stabilind o nouă cerință imperativă: doar „patrioții” pot candida pentru funcții în metropola chinez. Beijing-ul s-a asigurat astfel, că doar oamenii săi mai pot ocupa funcții politice în Hong Kong.

Opoziția democratică din Hong Kong a fost desființată aproape în întregime după intrarea în vigoare a noii legi pentru securitate națională, în 2020. Majoritatea opozanților Beijing-ului au fost aruncați în închisori, s-au retras din viața publică de teama represaliilor, in timp ce alții au ales calea exilului.