Polițele RCA deținute la Euroins ar putea fi prelungite cu încă 90 de zile, până pe data de 8 decembrie. Termenul vechi era 8 septembrie, însă puțini clienți au reușit să denunțe polițele până în prezent.

Polițele RCA deținute la Euroins ar putea fi prelungite cu încă 90 de zile

Potrivit Euronews, noul termen ar urma să fie aprobat prin ordonanță de urgență.

”Având în vedere evoluțiile din piața asigurărilor și în scopul protecției consumatorilor, ASF a propus prelungirea valabilității polițelor.

Deci, dacă această propunere pe care noi am înaintat-o Guvernului, de proiect de ordonanță de urgență va trece, denunțarea polițelor RCA se va face undeva la începutul lunii decembrie. Noi am propus o prelungire cu încă 90 de zile”, a declarat Valentin Ionescu, directorul general din cadrul ASF, la Euronews România.

”Să venim cu soluții, pentru că erau mai multe polițe care rămâneau în vigoare la începutul lunii septembrie. Au fost denunțate destul de puține, că vorbim de denunțare în această perioadă.

În urma analizelor făcute, în urma schimbului de informații pe care noi le-am avut cu Fondul de Garantare, văzând că nu sunt foarte multe denunțări și că rămân, totuși, multe polițe în vigoare, am venit după analiza pe care am făcut-o internă, am venit cu această propunere de prelungire a denunțării polițelor în loc de 8 septembrie, să avem 8 decembrie.

Deci încă 90 de zile. Repet, dacă acest proiect va trece și va fi promovat”, a adăugat reprezentantul ASF.

Polițele Euroins, valabile oficial până la data de 8 septembrie

Compania Euroins a intrat în faliment, însă polițele de asigurare emise de Euroins înainte de intrarea în faliment rămân valabile până la data de 8 septembrie. Prin urmare, în cazul unui accident, șoferii care dețin o poliță Euroins încă pot beneficia de despăgubiri sau de constatări de soluționare amiabilă, conform acoperirii și termenelor prevăzute în contractul de asigurare.

Pe de altă parte, dacă șoferii asigurați la Euroins doresc să își schimbe asiguratorul, pot face acest lucru. În acest context, ASF vine cu o modificare a normei 20/2017, care ar permite ca perioada de intrare în valabilitate a contractului RCA să fie mai mare de 30 de zile de la data emiterii acestuia.