Reţeaua germană de magazine de tip discount – Plus – a anunţat inaugurarea a trei noi locaţii, ajungând astfel la o reţea de 80 de unităţi.

Noile magazine sunt situate  la Salonta, judeţul Bihor, Tulcea şi Roman. Cele trei unităţi au atras investiţii totale de 4,5 milioane de euro.

Noul magazin de la Salonta are o suprafaţă totală de 1.400 mp, dintre care 1.100 mp suprafaţă de vânzare şi 300 mp spaţii aferente. Magazinul este o construcţie de tip „freestander”, care respectă un format standard şi dispune de 60 de locuri de parcare.

Unitatea din Tulcea are o suprafaţă totală de 1.470 mp, dintre care 1.100 mp suprafaţă de vânzare şi 370 mp spaţii aferente. Magazinul este amplasat in cadrul unui parc comercial alături de alte reţele de magazine.

Magazinul de la Roman este al doilea din acest oraş şi are o suprafaţă totală de 1.300 mp, dintre care 1.000 mp suprafaţă de vânzare şi 300 mp spaţii aferente.

Plus aparţine grupului german Tengelmann şi a deschis primele magazine din România în toamna anului 2006. Grupul german mai este prezent pe piaţa românească şi prin reţeaua de bricolaj Obi.

SURSA: Plus