O chelneriță din Canada a primit 10.000 de dolari de la un client fidel care tocmai mâncase o pizza, în timp ce un tânăr ospătar din Statele Unite s-a trezit că la o notă de plată de 15 dolari primește un bacșiș de 200 de ori mai mare, pentru a-și îndeplini visul de a ajunge în Europa. În România, astfel de întâmplări nu au loc sau cel puțin nu devin publice. Pentru că, deși „atențiile“ oferite celor care ne fac un serviciu sunt o practică larg răspândită, oamenii nu sunt prea dornici să vorbească despre asta. Unul din principalele motive este gândul că reprezentanților statului le-ar putea trece prin gând să taxeze aceste venituri.
Teama de fiscalizarea bacșișurilor nu e tocmai irațională, căci de-a lungul timpului au tot circulat în spațiul public idei de acest gen. În 2005, de pildă, secretarul de stat pe turism de la acea dată, Marius Crivţonencu, a propus „legalizarea“ bacşişului din hoteluri și restaurante. O propunere similară a lansat, în noiembrie 2012, și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), care dorea trecerea pe nota de plată și, evident, fiscalizarea bacșișurilor din restaurante. Printre argumentele în favoarea proiectului erau creșterea veniturilor legale ale chelnerilor și majorarea sumelor încasate de stat, în timp ce adversarii lui spuneau că transformă bacșișul dintr-o recompensă într-un drept și că, de fapt, prin fiscalizarea acestuia, scad veniturile reale ale angajaților din domeniu. Un sondaj de opinie realizat în acea perioadă a indicat faptul că doar 34% din românii care declarau că iau masa la restaurant cel puțin o dată pe lună erau de acord cu propunerea ANAT.
Dacă ospătarii au scăpat, cel puțin deocamdată, de taxarea ciubucului, alte categorii de bacșișuri sunt deja impozitate. Este vorba de cele oferite de clienți personalului din cazinouri, care, potrivit unei hotărâri de guvern din 2009, ar trebui numărate sub supraveghere video și trecute în contabilitate drept venituri ale firmei (fiind supuse, așadar, regulilor fiscale).
Există cazuri în care banii în plus primiți de la clienți pot reprezenta o problemă: proprietarul unui restaurant din București se plângea că unii clienți plăteau bacșișul cu cardul, ceea ce îi aducea un surplus de încasări pe care nu știa exact cum să-l evidențieze în actele contabile. Însă, desigur că de cele mai multe ori bacșișurile sunt foarte bine primite.
Criza schimbă obiceiul
Însăși originea turco-arabă a termenului (inclusiv a sinonimului „ciubuc“) ne indică în mod clar pe ce filieră am importat obiceiul bacșișului. Sutele de ani în care cea mai mare parte a României a fost conectată direct la obiceiurile orientale își spun cuvântul și aproape că nu mai există servicii care să fie prestate fără o „atenție“ cât de mică. Există, bineînțeles, și diferențe regionale.
„În orașele din Ardeal, dacă îi lași taximetristului unu-doi lei îți spune «săru‘mâna»; la București, unul mi-a refuzat vreo patru lei în monede de 50 de bani pentru o cursă care făcea vreo 21 de lei, că cică el nu e milog“, povestește Dana Tudose, mic antreprenor din Brașov.
Dincolo ori dincoace de Carpați, criza și-a spus cuvântul și în privința bacșișului: dacă în perioada de boom economic românii erau extrem de generoși, acum se uită cu mai mare atenție în portofel. „În 2007-2008 primeam deseori bacșiș de 15%-20% din valoarea notei de plată, dar de când au început problemele economice se vede că oamenii sunt mai calculați și de multe ori preferă să rotunjească. De exemplu, dacă au consumat de 86 de lei, lasă 90. Altădată, nu puține erau cazurile când lăsau 100“, povestește Mihaela, proprietara unei cafenele din apropierea Universității.
Cine trăiește din „atenții“
Chiar dacă românii au devenit mai strânși la pungă, există în continuare numeroase profesii unde veniturile depind în mare măsură de banii în plus primiți de la clienți. Spălătoriile auto ori vulcanizările, de pildă. Deși tradițional oferă locuri de muncă pentru necalificați, în destule cazuri aici lucrează tineri cu bacalaureat ori chiar cu studii superioare. „Eu le ofer salariul minim pe economie, iar din ce le lasă clienții pot ajunge să mai câștige încă 50-100 de lei pe zi“, explică Tudor Danciu, patronul unei spălătorii din Ilfov.
Lor li se adaugă vreo 50.000 de taximetriști, mii de angajați ai benzinăriilor (care primersc cel puțin un leu aproape pentru fiecare mașină pe care o alimentează ori îi șerg geamurile) și alte câteva mii de șoferi ai firmelor de curierat (aceștia nu primesc bacșiș de la toți clienții, mai ales că mulți sunt firme ori instituții, însă, potrivit unui angajat al Fan Courier, livrând colete în cartierele de la marginea Capitalei se pot strânge ușor 50-60 de lei pe zi). Cu o sumă similară pleacă acasă o coafeză ori o manichiuristă dintr-un salon mediu, în timp ce pentru servicii mai deosebite în saloane de înfrumusețare ori centre spa bacșișurile pot depăși ușor 100 de lei pe zi.
Bacșișuri primesc și poștașii care distribuie pensiile, mecanicii de la service-urile auto, meseriașii care execută diverse lucrări la domiciliu (de exemplu, instalatorii ori electricienii angajați ai unei firme), unii din angajații hotelurilor sau vânzătorii din micile magazine, cărora mai toți clienții le lasă mărunțișul din rest. Dar cei mai mulți bani se învârt, desigur, în baruri, restaurante și servicii de home delivery. La o cifră de afaceri anuală estimată (cu tot cu evaziune) la trei miliarde de euro și la o „atenție“ medie de 7%, se poate estima că numai în acest domeniu se încasează anual bacșișuri de 210 milioane de euro. Calculele Capital arată că în restul domeniilor pomenite mai sus bacșișurile anuale ar putea ajunge ușor la 400-450 de milioane de euro.
Unde n-ar trebui să plătim
Sunt și sectoare în care bacșișul este la limita legii și este interzis de codurile deontologice ale profesiilor respective. Cum ar fi în sănătate (nu luăm, desigur, în calcul sumele cerute direct, ci doar cele oferite benevol de pacienți după finalizarea acestora). Mulți văd în banii pe care îi îndeasă în buzunarele halatelor doar o modalitate de a rotunji veniturile mici ale medicilor și asistentelor, însă din punct de vedere legal ar putea fi vorba de infracțiunea de primire de foloase necuvenite. Să oferi flori, cadouri ori chiar bani medicului care te-a făcut bine se practică și în țări mai puțin orientale, cum ar fi Germania. „Doar că aici banii se pun la grămadă și la sfârșitul lunii toți angajații dintr-o secție mergem într-o excurise ori organizăm o petrecere“, povestește Hilde, născută la Sibiu și medic în Munchen de mai bine de 20 de ani.
Obiceiul de a oferi atenții materiale este destul de răspândit și în învățământ:
„În fiecare an, de Crăciun, de Paște și de ziua învățătoarei, părinții strâng bani și fie îi cumpărăm cadouri, fie îi dăm direct sumele colectate. Dar toată lumea e de acord, și așa au lefuri mici și slujbe stresante“, povestește mama unei eleve de la o școală din centrul Capitalei. Problemele apar atunci când cadrele didactice tind să-i favorizeze (uneori chiar inconștient) pe elevii cu părinți mai darnici.
Una peste alta, bacșișul sau oricum i s-ar mai spune, se dovedește de ani buni o metodă prin care anumite categorii sociale (slab calificate sau prost plătite) își rotunjesc veniturile departe de ochii și de mâna lungă a statului. Și, din fericire, este greu de imaginat un sistem prin care Fiscul să poată prelua controlul asupra acestei surse de bani fără a-i afecta și pe cei care plătesc, nu doar pe cei care primesc. Cu alte cuvinte, cel mai probabil, instituția bacșișului va rămâne încă mult timp un pilon de bază al economiei autohtone.

0,7 mld. de euro se încasează anual în România din bacșișuri, fără a pune la socoteală „cadourile“ din sănătate și învățământ

CUM PROCEDEAZĂ ALȚII

SUA În această țară bacșișul încasat în restaurante este impozabil și, cu excepția cazurilor în care este automat adăugat la notă, este stabilit de client. Variză, în funcție de gradul de satisfacție, între 10% și 25%.
JAPONIA Oferirea unui bacșiș este de cele mai multe ori privită drept un gest ciudat, dacă nu chiar ofensator.
ORIENTUL MIJLOCIU În această zonă obiceiul este la el acasă și, deseori,  este încasat de două ori: o dată inclus în nota de plată sub forma unui procentaj (de obicei 10%-15%) și o dată sub formă de bacșiș propriu-zis.
DEPENDENȚI DE CIUBUC

  • 130.000 de angajați ai hotelurilor și restaurantelor. În domeniul alimentației publice se încasează cel mai des bacșiș;
  • 50.000 de taximetriști, care primesc în medie 20-30 de lei pe zi;
  • 10.000 de angajați ai saloanelor de înfrumusețare;
  • 40.000 de angajați din servicii dedicate autovehiculelor (spălătorii, vulcanizări, service-uri);
  • 40.000 de poștași și angajați ai firmelor de curierat (șansa de a primi „atenții“ de la clienți variază însă de la caz la caz);
  • 300.000 de medici, asistente, infirmiere, brancardieri etc. din sistemul public. Sumele primite de ei sunt în general catalogate de lege drept foloase necuvenite;
  • 250.000 de cadre didactice din sistemul educațional de stat. Trebuie spus că nu toți învățătorii și profesorii primesc cadouri de la elevi.

  "Acest articol a apărut în ediţia print numărul 37 a revistei Capital din săptămâna 16 -22.09.2013"


Te-ar putea interesa și: