Plângere penală pe numele arhiepiscopului Teodosie: Acuzații de zădărnicirea combaterii bolilor

Plângere penală pe numele arhiepiscopului Teodosie: Acuzații de zădărnicirea combaterii bolilor

Sursă foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu

Publicat de Iulian Luca la 7 ianuarie 2021, 18:48

Sesizarea depusă la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța este considerată de Arhiepiscopia Tomisului ca fiind neîntemeiată. O situație similară a avut loc și de slujba prilejuită de praznicul Nașterii Domnului, o anchetă fiind deschisă, de asemenea, în acest caz.

O plângere penală împotriva arhiepiscopului Teodosie, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, a fost înregistrată la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, după slujba de Bobotează oficiată pe 6 ianuarie în Portul Tomis, respectiva sesizare fiind considerată de Arhiepiscopia Tomisului drept neîntemeiată.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a precizat, joi, că IPS Teodosie nu este responsabil de păstrarea distanţării fizice şi de purtarea măştilor de protecţie de către participanţii la evenimente religioase.

„Referitor la plângerea penală împotriva Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, pentru slujba de Bobotează, Arhiepiscopia Tomisului consideră plângerea penală neîntemeiată deoarece: 1. Conform legislaţiei, pelerinajele şi procesiunile religioase sunt permise. 2. La eveniment au fost prezenţi poliţişti şi jandarmi care s-au asigurat de respectarea normelor sanitare în vigoare. 3. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu poartă răspunderea păstrării distanţei fizice sau a purtării măştii din partea participanţilor la slujbă, aceste responsabilităţi fiind ale fiecărui participant în parte”, a transmis reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului.

Referitor la plângerea penală formulată la IPJ, cercetările în acest caz vor fi continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Mii de persoane au participat, miercuri, la ceremonialurile religioase organizate de Arhiepiscopia Tomisului, de Bobotează, în portul turistic din Constanţa.

A fost anchetă și după slujba de Crăciun

Arhiepiscopul Tomisului a oficiat și Sfânta Liturghie prilejuită de praznicul Naşterii Domnului, la Catedrala Arhiepiscopală “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” împreună cu un sobor de preoţi. La eveniment au fost prezente câteva zeci de persoane care purtau mască de protecţie. Arhiepiscopul Tomisului şi ceilalţi preoţi nu au purtat însă masca de protecţie.

După slujbă, Arhiepiscopul Tomisului a împărtăşit credincioşii prezenţi la slujba religioasă, iar aceştia au fost nevoiţi să îşi dea jos pentru câteva secunde masca de protecţie, în timp ce IPS Teodosie nu a purtat nici de această dată mască. Mai mult, unii dintre credincioşi s-au împărtăşit folosind aceeași linguriță.

Sursă foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.