atat mai mare a Romaniei, in comparatie cu tarile membre ale UE. Indiferent cum este calculata, in raport cu populatia ocupata, cu numarul de someri sau cu populatia totala, participarea la formarea profesionala in Romania este printre cele mai scazute din Europa. Evaluarea comuna asupra Prioritatilor in domeniul ocuparii fortei de munca in Romania, realizata in 2002, prezinta situatia formarii profesionale continue in contextul pietei muncii in culori sumbre: „In acest moment, participarea la formare profesionala este extrem de redusa, atat in randul populatiei ocupate, cat si al somerilor. Probleme fundamentale, cum ar fi atitudinea angajatorilor fata de formare, lipsa fondurilor si a stimulentelor pentru angajatori si angajati, trebuie rezolvate ca o prioritate imediata, in contextul restructurarilor masive aflate in curs, ca si al celor viitoare. Pentru a avea efect, un asemenea efort ar trebui sa implice activ partenerii sociali in elaborarea ofertei de formare continua, in finantarea, monitorizarea si evaluarea programelor de formare”.Anul acesta, UE a finantat cu un milion de euro crearea unui parteneriat intre institutiile romanesti si experti din Danemarca, pentru a veni in sprijinul actorilor implicati in domeniul formarii. Proiectul de Asistenta pentru consolidarea politicilor in domeniul formarii profesionale continue (FPC) a inceput sa se deruleze efectiv pe 2 martie 2004. Echipa specialistilor danezi nu a stat mult pe ganduri si a declansat o ampla campanie de informare si cercetare, in paralel cu reprezentatii romani, a situatiei FPC in Romania. Primele concluzii, prezentate in cadrul seminarului organizat pe 24-25 iunie la Snagov, ar fi trebuit sa fie ca un dus rece pentru reprezentantii institutiilor publice autorizate sa se ocupe de gestionarea si dezvoltarea FPC in Romania. Danezii au fost uimiti de ceea ce au descoperit in RomaniaDupa ani intregi de studii si programe, finantate cu sume apreciabile de UE, sistemul de formare profesionala initiala (adica sistemul gestionat de Ministerul Educatiei) nu este corelat cu sistemul formarii profesionale continue (gestionat de Ministerul Muncii). Dupa ani intregi de cercetari si implementari de profiluri si standarde ocupationale, prin sustineri financiare la fel de semnificative din partea UE, sistemul nostru de standarde de calificare este la pamant. Nu are aproape nici o legatura cu profesiile si dinamica pietei muncii. Uimit de rezultatele cercetarii, Axel Neubert, consultant independent din Danemarca, nu s-a sfiit sa spuna, in fata reprezentantilor Ministerului Muncii si ai Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor, ca nu intelege ce se intampla cu standardele ocupationale si cu nomenclatorul de meserii din Romania. „Acesta este un obstacol mare cand se vrea sa se organizeze cursuri. Sistemul de cerinte este foarte putin relationat cu intreprinderile mici si mijlocii, cu dinamica lor. Standardele ocupationale nu se potrivesc cu slujbele specifice din companii si nu se pliaza pe profilul activitatilor si calificarilor existente. Comentariile expertilor danezi au fost multe si bine documentate. Pe fond, nu au venit sa ne spuna aproape nimic nou. Doar ca noi, adica patronii, angajatii sau reprezentantii lor, sindicatele, nu suntem capabili sa adoptam pozitii ferme nici macar in cadrul negocierilor privind cadrul legislativ. Mihai Rasnita, secretarul general al Federatiei Industriei Hoteliere din Romania, prezent la acest seminar nu a ezitat, in fata reportofonului, sa exprime opinii critice la adresa furnizorilor de instruire: „Majoritatea lor sunt neautorizati, lautari, nu instrumentisti. Sunt orientati spre business si nu catre crearea de programe de perfectionare de calitate.” si acest lucru il stim de ani de zile, dar cine a venit cu altceva decat critici severe? Guvernul s-a grabit sa reglementeze taxarea furnizorilor cu 25 de milioane de lei pentru acreditarea fiecarui curs in parte. Cine i s-a opus? Acum, povara pe umerii furnizorilor de instruire este si mai mare. Un reprezentant al unei banci a comentat ca i-ar trebui un milion de euro pentru a-si acredita toate cursurile pe care le sustine in tara, prin filialele de care dispune. Un furnizor de instruire a calculat ca ar trebui sa ruleze de 12 ori un program pentru a putea sa recupereze taxa de autorizare.
In loc sa crestem, dam tot inapoi
Urmarea instituirii unui cadru complicat, extrem de birocratic, costisitor si lipsit de efectele cresterii calitatii formarii profesionale, a fost descresterea pietei de instruire. S-a autorizat un numar mic de furnizori si in nici un caz dintre cei mai buni. Certificara nu reprezinta o garantie a calitatii programelor. Intreprinzatorii nu scot bani din buzunar pentru ca nu sunt incurajati prin nici o facilitate legislativa sa investeasca in formarea si perfectionarea angajatilor. Ei si? S-a scurs multa cerneala pe aceasta tema. Singura problema este aceea ca, in actualul context al investitiilor in FPC, Romania nu va fi capabila sa foloseasca finantarile daca va beneficia de fondurile structurate din partea UE pentru acest domeniu. Un calcul simplu, facut de Jens-Joergen Pedersen, consultant independent din Danemarca, arata ca, in acest moment, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) aloca aproximativ 3,5 milioane de euro pe an pentru FPC. Pentru a beneficia de fondurile structurate ce vor fi alocate Romaniei incepand cu 2007, ANOFM, spre exemplu, ar trebui sa vina cu o cofinantare de 25%. Expertii danezi spun ca, in viitor, vom beneficia de 300 milioane de euro pentru finantarea FPC. Daca facem un calcul bazat pe aportul obligatoriu al furnizorilor de instruire pentru a accede la aceste programe de finantare, rezulta ca Romania trebuie sa vina cu o cofinantare proprie de 100 milioane de euro. Ce ar trebui sa faca statul pentru a mari capacitatea pietei de instruire din Romania pana in 2007? Nu mai vorbim de calitate! Contextul legislativ actual, extrem de modern si adaptat cerintelor UE, in nici un caz nu a stimulat domeniul. Intrebarile au curs, in cadrul seminarului de la Snagov, la fel ca si nemultumirile. Doar raspunsuri nu a avut nimeni in buzunare. Iar de la bugetul statului, putin probabil ca va veni vreodata ajutor.

Taxele percepute furnizorilor de instruire pentru autorizarea cursurilor sunt o masina de facut bani
Timp de patru ani, statul a luat de la intreprinzatori bani necuveniti, pe care acestia i-au investit in pregatirea angajatilor. Ministerul Finantelor se agita numai in cazul recuperarii datoriilor. Patronatele n-au curajul sa se lupte cu statul.
Prima constatare pe care au facut-o expertii danezi veniti in Romania pentru a acorda asistenta in domeniul formarii profesionale a fost contradictia flagranta intre textele actelor juridice prin care se reglementeaza formarea continua a adultilor. Fara sa fie cunoscator al limbii romane, dintr-o singura privire asupra cadrului normativ, Jens-Joergen Pedersen, consultant independent din Danemarca, a sesizat ca Ministerul Finantelor Publice va trebui sa restituie banii luati de la intreprinzatorii care au investit cu formarea profesionala. „Este vorba de miliarde de euro. Va trebui sa intervina Uniunea Europeana pentru a arata Guvernului Romaniei ca trebuie sa respecte legea sau firmele?” Grea intrebare, in contextul in care reprezentantii patronatelor prezente la seminar, fara sa intreprinda nici un demers, au comentat ca nu mai este nimic de facut. Jens-Joergen Pedersen stie una si buna: „Returnarea ar trebui sa se faca retroactiv, pana in anul 2000, in conformitate cu litera legii. Statul ar trebui sa inapoieze companiilor fondurile care au fost impozitate gresit si in neconcordanta cu Ordonanta care reprezinta legea in vigoare.” Cu o conditie! Daca romanii ar avea intr-adevar exercitiul democratiei si al statului de drept. Tot expertii danezi au fost cei care au venit sa puna punctul pe i in urma analizei efectelor noului cadru legislativ asupra formarii profesionale continue (FPC) din Romania: intregul concept si mod de gandire in ceea ce priveste legislatia in domeniul FPC se recomanda a fi revizuit. rnStatul ar trebui sa dea, nu sa iarnPentru ca mesajul politic este destul de clar – CNFPA se va transforma in Autoritatea Nationala a Calificarilor, iar sistemul national al calificarilor este drumul de urmat – provocarea este acum de a face „jocul” functional. Pentru asta, expertul danez spune ca este recomandata o schimbare de paradigma, de la controlul centralizat si birocratie, la servicii centrate pe calitate in educatie si actiuni care sa ofere suport companiilor si indivizilor. Analiza efectuata de straini ilustreaza ca statul este in continuare cel care controleaza sistemul si nu suportul, baza de sustinere a acestuia. „Structura taxei percepute furnizorilor de instruire pentru autorizarea cursurilor pare mai mult o masina de facut bani si nu isi serveste scopul. Pretul ar trebui sa reflecte faptul ca avem de-a face cu plata unui serviciu, si nu cu o taxa destinata contributiei la bugetul statului.”, este de parere Jens-Joergen Pedersen. rnFaptul ca autoritatile romane s-au grabit sa bifeze rezolvarea cadrului legislativ si de functionare a FPC nu inseamna ca s-au rezolvat si problemele. Din analiza comisiei expertilor straini reiese ca, in noua formula instituita: rn
rn• personalul CNFPA este mult sub nevoile de organizare si functionare a sistemului;rn
rn• structura judeteana actuala de autorizare a programelor de instruire nu reprezinta un sistem unificat; angajatii din teritoriu nu sunt ai MMSSF, dar teoretic ei se afla in subordinea CNFPA; CNFPA nu are insa, in contextul legislativ dat, nici puterea si nici raspunderea de a controla angajatii; rn
rn• nivelul resurselor alocate pentru FPC este foarte redus comparativ cu nevoile pentru atingerea scopurilor si nivelului din cele 25 de tari membre UE; este nevoie de multiplicarea nivelului actual de aproximativ 10 ori pana in anul 2010. rn
rnCum am putea depasi problemele, dupa ce patru ani ne-am chinuit sa punem la punct un cadru pe placul UE? Raspunsul expertilor straini este foarte clar si ferm: „Renuntati la ce vrea UE si incercati sa construiti un model romanesc.”rn
rn
rnAngajatii pun pret pe diplome, iar directorii nu dau doi bani pe instruirern
rnInstruirea angajatilor nu constituie o prioritate pentru un numar mare de angajatori concentrati in ramuri cu valoare adaugata scazuta si cu productivitate redusa, deoarece oferta de munca este abundenta, iar formarea nu aduce un venit suplimentar real.rn
rnPentru a vedea care este cererea de formare profesionala continua pe piata, Institutul National de Cercetare in domeniul Muncii si Protectiei Sociale a efectuat o cercetare in doua regiuni de dezvoltare, din cele opt existente in Romania; in N-V si S-V. Studiul s-a focalizat doar pe doua sectoare de activitate – constructiile si turismul – si a cuprins deopotriva angajatorii si angajatii. Raspunsurile acestora au condus la cateva observatii interesante, ce tin de mentalitati care credeam ca au fost depasite: rn
rn• in Romania se pune mare pret in continuare pe diplome; rn
rn• investitia in formarea profesionala se face la „varfuri”;rn
rn• individul este raspunzator de educatia si formarea sa, nu organizatia in care lucreaza. rn
rn• Managerii percep instruirea, chiar si pe cea specializata, ca o cheltuiala de care beneficiaza, in primul rand, individul. rn
rnSistemul de invatamant este perceput ca principalul furnizor de formare profesionala, atat pentru insusirea cunostintelor generale, cat si a celor de specialitate. Furnizorii privati sunt indicati intr-o proportie redusa. Persoanele chestionate spun ca pregatirea la locul de munca ocupa un loc important, fiind o modalitate uzuala de formare profesionala. Din cele 150 de intreprinderi chestionate, doar 25% au declarat ca au organizat cursuri de formare in ultimii doi ani. Atitudinile managerilor converg insa cu ale angajatilor in privinta interesului redus in formarea profesionala, cu exceptia acelor modalitati caracterizate prin costuri reduse. Importanta acordata formarii, atat la nivelul angajatilor, cat si la nivelul angajatilor, este mai mult.. „teoretica”. rnCu toate ca formarea lasa de dorit, cei mai multi dintre managerii intervievati au cotat performanta angajatilor ca fiind „buna”. 33% sunt foarte multumiti de performantele angajatilor si, desigur, de pregatirea lor profesionala. Raspunsurile lor conduc spre ideea ca patronii si managerii tind, de regula, sa angajeze numai acele persoane care sunt deja „bune”, pentru a nu mai investi in viitor in ele. In schimb, 74% din angajati au declarat ca nu au participat niciodata la un program de formare. Principalul obstacol in calea accesului la formare este venitul. Intreprinderile si indivizii cu venituri mici nu pot plati serviciile, decat atunci cand sunt absolut necesare. Cu cat regiunea este mai dezvoltata, asa cum este cea de N-V, cu atat indivizii pun mai mult accent pe investitia in instruire. Sud-Vestul, regiune mai putin dezvoltata, tinde sa se bazeze mai mult pe instruirea la locul de munca, fiindca este considerata mai putin costisitoare. In constructii se pune cel mai mult accentul pe recrutarea personalului cu „experienta in munca”. Turismul, fiind o ramura cu valoare adaugata mai mare, tinde sa puna accentul pe nivelul educational in recrutarea personalului. rnPe de alta parte, studiul arata ca oferta de instruire este fragmentata si reprezentata de furnizori mici si foarte mici. Pe piata de instruire exista un numar redus de cursuri autentice, structurate pe module care sa permita calificare sau certificare partiala.