Spuneam în articolul de săptămâna trecută că ambiguitatea din declaraţia rezultată în urma şedinţei Fed va putea fi eliminată de declaraţia lui Ben Bernanke în faţa comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Reprezentanţilor. Nu estimam ca Domnia sa să „răstoarne“ declaraţia Fed, şi astfel devenea posibil ca declinul dolarului să continue.

Practic, Ben Bernanke nu a venit cu nimic nou. Fed se aşteaptă ca economia să îşi continue ritmul de creştere moderată, în timp ce inflaţia încă rămâne un risc. Ca urmare, dolarul nici nu a crescut semnificativ în sesiunea respectivă, nici nu a scăzut.
Scăderea dolarului s-a produs însă vineri, 30 martie. În aproximativ 20 de minute, dolarul a scăzut o figură (100 pips) faţă de euro, cotaţia EUR/USD ajungând la 1,3400. Momentul a coincis cu decizia SUA de a impune taxe pe importurile hârtiei de o anumită calitate. Motivaţia: o creştere a protecţionismului SUA nu poate fi văzută cu ochi buni, mai ales că se prea poate ca şi China să vină cu astfel de măsuri protecţioniste contra produselor importate din SUA. De aici rezultă o posibilă deteriorare suplimentară a balanţei comerciale a SUA, din cauza scăderii exporturilor către China.

În zilele ce au urmat, dolarul a rămas „slab“ faţă de euro, investitorii nedorind să deschidă poziţii noi înaintea datelor despre şomajul din Statele Unite. Estimările analiştilor indică o cifră a noilor locuri de muncă ce au fost create în martie de 120.000-130.000 şi o rată a şomajului de 4,6%. Însă, raportul neoficial ADP a arătat că numai în sectorul privat s-au creat 106.000 de noi locuri de muncă. Piaţa nu a reacţionat major, rămânând în aşteptarea datelor oficiale, pe care le vom analiza săptămâna viitoare.

32-1941-a.jpg

sursa: www.wbs.ro