Noi modalităţi de luptă împotriva COVID-19 ar putea fi în curând dezvoltate.

Vom ajunge să folosim un vaccin universal împotriva COVID-19? Pfizer şi BioNTech lucrează la asta

Este vorba despre un vaccin universal împotriva coronavirusului. Gigantul Pfizer şi partenerul său german, BioNTech, vor începe testarea pe subiecţi umani a unor vaccinuri de nouă generaţie.

Totul se va desfăşura în a doua jumătate a anului 2022.

Aceste noi vaccinuri urmează să ofere protecţie împotriva unei game extinse de coronavirusuri, transmite agenţia Reuters.

Aceste lucrări experimentale ale Pfizer şi BioNTech asupra vaccinurilor depăşesc abordarea actuală. Testele includ vaccinuri pentru potenţarea celulelor T, concepute în primul rând pentru a proteja împotriva cazurilor grave în cazul în care virusul devine mai periculos.

Se lucrează şi la vaccinuri de tip pan-coronavirus, ce oferă protecţie împotriva unei game mai extinse de virusuri şi a mutaţiilor asociate.

Separat de asta, cele două companii partenere negociază în acest moment cu autorităţile de reglementare la nivel internaţional în privinţa versiunilor îmbunătăţite ale vaccinului lor existent anti-COVID, pentru a oferi o mai bună protecţie împotriva variantei Omicron şi a sub-variantelor sale.

Octavian Jurma: România urmează să fie lovită de valul cu numărul 6 de COVID

În tot acest timp, în România, Octavian Jurma trage un semnal de alarmă şi spune că pandemia de coronavirus s-ar putea reîntoarce în forță în ţara noastră.

Nu doar taxele şi inflația cresc în România, ci şi pandemia de COVID-19. Nivelul de competență al pandemiei este de altfel în contrast izbitor cu nivelul de incompetenta la care a ajuns statul în România.

În ciuda efortului disperat de a ascunde sub preș recidiva pandemiei prin scăderea numărului de teste şi eliminarea raportării zilnice, numărul de cazuri a crescut săptămâna trecută cu peste 50%.

Nu avem încă raportul VOC dar e mai mult ca sigur ca ponderea BA4/5 a crescut proporțional în secvențierile de săptămâna trecută. Din păcate indicatorul pe care îl urmăresc cu cea mai mare atenție, cel al internărilor în rândul copiilor, a crescut şi mai dramatic cu 62.5%.

Mai râu, pentru prima dată după câteva săptămâni avem şi un minor internat la ATI”, scrie Jurma pe pagina sa de Facebook.

Specialistul a vorbit și despre școlile din România, care nu sunt deloc pregătite pentru ce va urma de la toamnă. În același timp, acesta precizează că și numărul infectărilor în rândul adulților continuă să crească constant pentru cea de-a treia săptămână la rând.