Petrolul Brent cu livrare în Februarie a fost cotat luni la 36.17 dolari ICE Futures Europe Exchange, la Londra, cel mai mic nivel zilnic înregistrat de la la mijlocul lunii Iulie 2004 până acum.

La New York, petrolul West Texas Intermediate a scăzut cu 36 de cenți, sau 1%, până la 34,37 dolari pe baril.

Ambele valori de referință au pierdut cel puțin 35% de la începutul anului.

Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,37%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 18.916,02 puncte, în scădere cu 70,78 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.

La Seul, Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,3%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.981,16 puncte, în creştere cu 5,84 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 1,77%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.642,47 puncte, în creştere cu 63,51 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

La New York, Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de vineri în scădere, indicele Dow Jones s-a depreciat cu 2,10%, ajungând valoarea de 17.128,45 puncte, în scădere cu 367,39 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 1,78%, ajungând la valoarea de 2.005,52 puncte, în scădere cu 36,37 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 1,59%, ajungând la o valoarea de 4.923,08 puncte, în scădere cu 79,47 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

La bursa New York Mercantile Exchange – Nymex, cotaţia barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna ianuarie a scăzut cu 0,22 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 34,73 dolari.

Bursa de la Londra a închis vineri în scădere cu 0,82%, indicele indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.052,42 puncte, în scădere cu 50,12 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna februarie a scăzut cu 0,26 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 36,80 dolari.

Bursa de la Frankfurt a închis vineri în scădere cu 1,21%, indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 10.608,19 puncte, în scădere cu 129,93 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

Bursa de la Paris a închis vineri în scădere cu 1,12%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 4.625,26 puncte, în scădere cu 52,28 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.


Te-ar putea interesa și: