Doar întrebat de jurnalişti, ministrul Petre Daea a făcut câteva declaraţii cu privire la o criză ce, în opinia sa, nu putea fi evitată, din cauza reliefului, scrie Digi24.

Avem un sfert de milion de porci omorâţi, 50.000 – din gospodăriile oamenilor – un dezastru de proporţii, aşadar. Iar cea mai mare fermă de porci din România pusă la pământ practic odată cu eutanasirea a aproape 140.000 de animale.

Ce spune ministrul? Că vor veni despăgubiri. Dar nici acelea uşor! Din peste 1.600 de cereri de despăgubire, o parte infimă față de total, numai 80 au fost rezolvate. Pentru că nu sunt bani.

„Din 1603 dosare până la această dată, care au fost întocmite și solicitate, au fost plătite până la această dată 83 de dosare. Din discuțiile pe care le-am avut cu preșțedintele ANSVSA, care are buget separat de Ministerul agriculturii, se așteaptă rectificarea pentru a da poziție bugetară, pentru că nimeni nu a putut să prevadă în poziția bugetară, se așteaptă rectifcarea pentru alocarea sumelor și pentru a fi plătite. Nu rămâne niciun cetățean fără despăgubire. Despăgubirea se dă de la bugetul statului și apoi se folosește mecanismul prevăzut de regulamentul 652 al Comisiei Europene, care spune că banii vor veni de la UE”, a spus Petre Daea.