Peste 30 de proiecte de legi au trecut miercuri de Senat. Reacția USR
39 de proiecte de legi au trecut miercuri tacit de Senat, anunță Uniunea Salvaţi România. Potrivit acesteia, acest lucru s-a întâmplat deşi USR a cerut întrunirea unei şedinţe de plen în care să fie supusă votului prelungirea termenului de adoptare.
„Nu mai puţin de 39 de proiecte de legi au trecut astăzi tacit de Senat, deşi USR a cerut întrunirea unei şedinţe de plen în care să voteze prelungirea termenului de adoptare, astfel încât senatorii să aibă timp să le dezbată”, arată Uniunea, într-o postare pe Facebook.
Totodată, Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, a precizat că reprezentanţii formaţiunii au cerut miercuri în Biroul permanent şi în Comitetul liderilor convocarea unei şedinţe de plen cu un singur punct pe ordinea de zi, respectiv prelungirea termenului de adoptare tacită de la 45 la 60 de zile pentru iniţiativele legislative ajunse la termen.
„Propunerea noastră a fost respinsă, deşi, în actualele condiţii de lucru de la distanţă, nu ar fi fost nicio dificultate să organizăm un plen şi să votăm. PSD şi-a impus însă voinţa şi plenul va avea loc mâine”, mai spune el.
Potrivit USR, în şedinţa de joi se va lua notă, în mod oficial, de împlinirea termenelor de adoptare tacită pentru 79 de proiecte de lege care aveau ca termene pentru dezbatere şi adoptare 10, 19, 27 martie, respectiv 3 , 8, 18 şi 22 aprilie.
„În această perioadă de criză Parlamentul are o mare responsabilitate, de aceea trebuie să muncească în continuare, poate mai mult decât înainte. Iar modul de lucru ar trebui să se schimbe, Parlamentul, la fel ca toate celelalte instituţii ale statului care au refuzat să se digitalizeze, trebuie să înveţe să adopte noile tehnologii”, se mai arată în postare.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




