Peste 120.000 de turişti se află astăzi pe litoral
Peste 120.000 de turişti se află sâmbătă pe litoral, al doilea mare număr de persoane din acest sezon, dintre care aproape 114.500 sunt români iar ceilalţi 5.500 sunt străini, potrivit datelor Asociaţiei pentru promovarea şi dezvoltarea turismului Litoral – Delta Dunării.
Cei mai mulţi turişti, respectiv peste 34.800, sunt în staţiunea Neptun, urmată de Mamaia (29.470), Costineşti (22.930) şi Eforie (11.160).
La 18 iulie pe litoral s-au aflat cei mai mulţi turişti din aces
Peste 120.000 de turişti se află sâmbătă pe litoral, al doilea mare număr de persoane din acest sezon, dintre care aproape 114.500 sunt români iar ceilalţi 5.500 sunt străini, potrivit datelor Asociaţiei pentru promovarea şi dezvoltarea turismului Litoral – Delta Dunării.
Cei mai mulţi turişti, respectiv peste 34.800, sunt în staţiunea Neptun, urmată de Mamaia (29.470), Costineşti (22.930) şi Eforie (11.160).
La 18 iulie pe litoral s-au aflat cei mai mulţi turişti din acest sezon, peste 129.000.
SURSA: Mediafax
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





