78-8525-46bursa47.jpgBilanţul după ce firmele listate şi-au prezentat rezultatele nu este optimist: majoritatea şi-au redus profitabilitatea.

Piaţa bursieră, după ce a început săptămâna 12 – 16 noiembrie cu o scădere accentuată, a înregistrat o evoluţie relativ stabilă, fiind influenţată şi de sentimentul negativ din pietele externe, unde cele mai afectate sectoare rămân cel bancar şi cel imobiliar.

Cei trei indici principali de la Bucureşti au pierdut în această săptămână 2,5%, aprecierea faţă de începutul anului fiind de aproximativ 13 procente (pentru BET şi BET FI). Săptămâna recent încheiată a adus şi mult aşteptatul anunţ privind oferta de vânzare de acţiuni Transgaz, care va avea loc în perioada 26 noiembrie – 7 decembrie.

Joi, s-a încheiat seria de raportări financiare aferente primelor nouă luni din acest an pentru societăţile listate la bursă. Cifra de afaceri realizată în această perioadă (sau veniturile totale în cazul companiilor financiare) a fost de peste 30,6 miliarde lei, în creştere cu 10 procente faţă de perioada similară din anul precedent. Din cele 59 societăţi listate, 13 au raportat pierderi de la începutul anului, în valoare cumulată de 166 milioane lei, faţă de 133 milioane lei, cât a fost pierderea raportată de 11 companii în perioada similară a lui 2006. Pe ansamblu, profitabilitatea societăţilor este în scădere, profitul total raportat de acestea fiind de 3,48 miliarde lei, în scădere cu 3%. Peste 91% din acest profit a fost obţinut de zece dintre emitenti, iar primele zece societăţi realizează 87% din cifra totală a societăţilor listate.

Remarcăm şi creşterea semnificativă a numărului societăţilor care au încheiat trimestrul al treilea cu pierderi: de la 12 societăţi în 2005 şi 16 în 2006, la 22 societăţi anul acesta, adică aproape 40% din numărul total al celor listate.

Dacă exceptăm sectorul financiar, ratele de creştere pentru afaceri şi de profitabilitate pentru societăţile listate sunt, pe ansamblu, sub aşteptări. Aşa cum afirmam şi în articolele trecute, primele ridicate plătite pentru o parte din acţiuni nu se mai justifică, având în vedere că ratele de creştere sunt mult prea reduse. În plus, trebuie acordată atenţie şi volatilităţii ridicate pentru indicatorii financiari care fac, în multe cazuri, dificil de estimat evoluţiile financiare viitoare.

O surpriză neplăcută în sectorul financiar a fost pierderea trimestrială raportată de Banca Carpatica, după ce şi primul trimestru a adus un profit cu mult sub cel aşteptat. Dacă prin buget era prevăzut un profit net de 6,8 milioane lei, banca a raportat prima pierdere trimestrială, de 474 mii lei, înregistrată de la jumătatea anului 2004 (din acest moment, monitorizăm situaţia financiară). Spre comparaţie, de la începutul anului 2001, Banca Transilvania a încheiat doar două trimestre cu pierdere, iar BRD Groupe Société Générale a înregistrat profit trimestrial în toată această perioadă.

Am remarcat printre societăţile cu rezultate financiare bune Flamingo – care de la pierderi de 6,6 milioane lei, în primele nouă luni din 2006, a obţinut un profit de 6,7 milioane lei, SSIF Broker, care a raportat un profit de aproape trei ori mai mare, şi Oil Terminal.