Marea Britanie l-a convocat în ianuarie pe ambasadorul rus la Londra pentru a da explicaţii despre un episod similar, când bombardiere ruseşti au zburat deasupra Canalului Mânecii. Autorităţile britanice au fost nevoite să redirecţioneze atunci avioane civile.

Potrivit Ministerului Apărării de la Londra, cel mai recent incident, care ar putea agrava relaţiile deja tensionate dintre Marea Britanie şi Rusia, a avut loc miercuri seara.

„Avioane ruseşti au fost escortate de avioane ale Forţele Aeriene Regale până când au ieşit din zona de interes a Marii Britanii. În niciun moment avioanele militare ruseşti nu au pătruns în spaţiul aerian suveran al Regatului Unit, se arată în declaraţia Ministerului britanic al Apărării.

Interceptările de către NATO ale unor avioane ruseşti s-au intensificat de anul trecut, în contextul amplificării tensiunilor între Occident şi Moscova cu privire la criza din Ucraina. Ministrul britanic al apărării, Michael Fallon a declarat joi că preşedintele rus Vladimir Putin reprezintă un „pericol real şi prezent” pentru statele baltice.

Te-ar putea interesa și: